Unii sunt romantici, alţii sunt uşor nebuni, iar o parte, mai “şmecheraşi”. Toţi bărbaţii din fotografiile de mai jos au însă ceva în comun: au găsit metode originale prin care să-şi ceară în căsătorie iubitele. Dacă ai de gând să faci un astfel de gest, inspiră-te de la ei sau încearcă să descoperi modalităţi chiar şi mai trăsnite prin care să-ţi cucereşti definitiv aleasa. Unii sunt romantici, alţii sunt uşor nebuni, iar o parte, mai “şmecheraşi”. Toţi bărbaţii din fotografiile de mai jos au însă ceva în comun: au găsit metode originale prin care să-şi ceară în căsătorie iubitele. Dacă ai de gând să faci un astfel de gest, inspiră-te de la ei sau încearcă să descoperi modalităţi chiar şi mai trăsnite prin care să-ţi cucereşti definitiv aleasa.
“Cel mai frumos dar de la Cristi e primul inel. Şi acum îmi vine să râd când mă gândesc că l-am pri- mit în 2004, la doar patru zile după ce ne-am cunoscut. M-a lăsat fără cuvinte! În aceeaşi zi mi-a spus pentru prima dată «Te iubesc!»”, a povestit fostul fotomodel Valentina Pelinel. Cererea oficială în căsătorie a venit însă pe 23 august 2006, chiar de ziua mamei lui Cris- tian Boureanu. După doar o săptămână, cei doi se logodeau, iar în 2007 îşi oficializau relaţia.
“Am fost cerută în căsătorie de Crăciun, în urmă cu 7 ani. Iubitul meu mi-a pus sub brad cadoul, o cutiuţă, din care lipsea însă verigheta. Când a văzut că m-am schimbat la faţă, mi-a spus că inelul este în brad. M-am apucat să-l caut şi l-am găsit ascuns printre crenguţe”, a rememorat Roxana Ionescu, coprezentatoarea de la “Vocea României” (PRO TV).
În 2004, Bogdan Stelea a cheltuit 2.000 de euro pe un inel de logodnă pentru Lili Sandu. Mai mult, fostul portar a regizat cea mai romantică seară posibilă, cu intenţia de a-şi impresiona iubita. A pregătit cina, a luat-o de acasă cu limuzina şi i-a declarat dragoste veşnică pe Arcul de Triumf din Cap