Protestul din Piata Universitatii a fost, zile bune, foarte corect si civilizat, in ciuda tuturor incercarilor de manipulare si deturnare venite din toate partile (televiziuni, grupari politice, etc.). A prezentat o colectie de probleme reale ale societatii. Trebuia insa sa intervina si un moment umoristic, este caracteristic Romaniei sa juxtapuna problemele natiunii, prezentate pe un ton grav, cu bascalia mioritica. In ochiul ciclonului revolutionar a intrat un personaj burlesc, labartat pe toate ecranele televizoarelor, in timp ce Emil Boc era inca surpins cu lopata in mana pe Centura Capitalei (despre stupiditatea acestui gest, alta data). Descinderea obscurului locotenent Gheorghe Alexandru in Piata Universitatii a fost prezentata mediatic precum descinderea lui Baiazid la Rovine. Nu a venit calare pe cal, a venit calare pe un discurs stupefiant, raspandit cu veselie de reporteri fara cap si editori in cautare de senzational in transmisiunile lor in direct. Militarul era profund, patruns de importanta istorica a momentului fugii domniei sale de la Flotila Aeriana 71 din Campia Turzii pentru a se alatura manifestantilor. Ba mai mult, pentru ca circul sa fie complet, locotenentul a facut propuneri pentru preluarea Romaniei de catre Armata, propuneri inainte Marelui Stat Major, care a luat act “cu consternare” de continutul lor.

Sa ne intelegem in primul rand ce sustin si ce nu sustin. Vorba lui Caragiale, eu nu pot pentru ca sa zic ca daca Gheorghe Alexandru venea in blugi si tricou, fara haina militara in Piata Universitatii, in timpul liber al domniei sale, putea fi inteles si sustinut de oameni. La limita, a milita pentru anumite doleante, chiar si in scris, poate fi interpretat ca ceva curajos, chiar laudabil, daca e facut in limite institutionale. A tari insa institutia Armatei Romane in intregul sau intr-un demers zburdalnic, politic, public, a mil