La 41 de ani, Costel duce povara a două stigmate: un an de puşcărie pentru o prostie din tinereţe şi ghinionul de a se fi născut într-o familie de romi într-o ţară plină de prejudecăţi.
N-are casă, doarme în scara unui bloc şi îşi duce traiul de pe-o zi pe alta, colectând şi vânzând materiale reciclabile la un centru Remat de pe strada Moşilor.
Are vorba măsurată, îngrijită şi de-o coerenţă care ar da clasă multor comentatori care apar des la televizor.
Nu-i place să vorbească despre greşelile din trecut şi nu se lasă cu nici un chip fotografiat, "cel puţin nu în condiţiile astea în care trăiesc acum". Vrea doar să i se acorde o şansă. "Am cazier, dar vreau să muncesc. Am zece clase, la şcoala profesionala comercială, şi sunt conştiincios dacă ma respecţi. De ce nu mi se acordă şansa asta?", ridica el mâinile întrebător.
În urmă cu trei luni a încercat să intre din nou în rândul lumii, aflând că sunt posturi libere la Romprest, o societate de salubrizare care acceptă persoane cu cazier. "Am făcut analize medicale, am semnat un precontract la Resurse Umane, am ajuns chiar şi la director. Mi-a zis să las un număr de telefon, că mă sună ei...".
Nu înţelege de ce trebuie să plătească toata viaţa pentru o vină pentru care a platit deja.
Nici nu ştie sigur dacă asta e motivul respingerii, pentru că nuanţa pielii nu-l avantajeaza în faţa angajatorului român. "Am plecat bolnav de-acolo. Totuşi, sunt om chiar daca sunt brunet!", încearcă el să convingă un angajator imaginar. Se resemnează însă cu constatarea că "dintre romi, nici cei cu studii superioare nu reuşesc să se angajeze".
Pentru buna creştere şi educaţia primită are să le mulţumească părinţilor, "oameni liniştiţi şi muncitori, singura familie de romi dintr-un bloc din Berceni".
Deşi nu păstrează amintirea unor incidente notabile cu vecinii, mărturiseşte că "întotdeauna am
