Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamoviştii vor cu orice preţ să-l ţină pe Djakaridja Kone: "Îl aşteptăm cu contractul la aeroport"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 28 ianuarie 2012 ·

Djakaridja Kone va reveni miercuri în ţară, iar şefii vor să parafeze de urgenţă noul acord pentru a nu pleca în Ucraina, unde este curtat de Arsenal Kiev

Mijlocaşul lui Dinamo, Djakaridja Kone, a încheiat repede socotelile la Cupa Africii pe Naţiuni cu echipa sa naţională, Burkina Faso. După două înfrîngeri, cu Angola (1-2) şi cu Coasta de Fildeş (0-2), Burkina Faso nu mai are nici o şansă să treacă de grupe, iar Djakaridja Kone va disputa ultima partidă din grupă luni, cu Sudan.

Miercuri, mijlocaşul de 25 de ani este aşteptat de conducători cu noul contract pe masă. Recent, şefii "cîinilor" au refuzat o ofertă de la Dijon, formaţia care l-a transferat şi pe Diabate, preţul oferit de francezi fiind insuficient. Kone se află în ultimele şase luni de contract şi este curtat şi de Arsenal Kiev (locul 6 în Ucraina), aşa că acţionarii vor să parafeze repede noul contract pe 3 ani şi jumătate pentru a nu-l pierde pe mijlocaşul defensiv.

Conducerea îl aşteaptă cu un salariu de 10.000 de euro lunar, plus bonusuri consistente la meciuri jucate, puncte cîştigate cu el în teren şi la cucerirea titlului sau obţinerea Cupei României, performanţe ce îi pot chiar tripla contractul. Plus o maşină şi un apartament cu două camere într-o zonă centrală. "Nu ne permitem să-l pierdem pe Kone, s-ar diminua cu 50% forţa noastră de la mijlocul terenului, mergem cu contractul după el, la aeroport, numai să semneze mai repede!", au transmis oficialii din Ştefan cel Mare.

90 de minute a jucat Kone pentru Burkina Faso la Cupa Africii pe Naţiuni, contra Angolei, cu Coasta de Fildeş fiind doar rezervă

6.000 este salariul lunar actual al lui Kone la Dinamo

Azi, cu SV Ried

Dinamo va disputa azi cea de-a doua partidă de verificare din Antalya, după cea pierdută în faţa kazahilor de la Taraz (0-1). Roş-albii vor ev

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°