"Viziunea mea este Uniunea politică": această frază, lansată de Angela Merkel într-un interviu pe care l-a acordat suplimentului Europa, realizat în comun de şase ziare europene, merită să fie remarcat ă în mai multe privinţe. Cancelarul german evocase deja acest obiectiv cu ocazia congresului partidului său, dar nu o făcuse niciodată atît de clar şi dînd detaliile arhitecturii instituţionale ale acestei viitoare Uniuni.

Spusele ei sînt remarcabile în primul rînd pentru că răspund la o întrebare pe care multă lume şi-o pune în ultimul timp, şi anume dacă liderii europeni, în special cea mai influentă dintre aceştia, au vreo idee despre viitorul Uniunii. Tînguielile lor şi planurile pe termen scurt pe care le-au practicat de-a lungul acestei crize păreau să indice contrariul.

În al doilea rînd, pentru că din cauza ecoului pe care i l-a adus acest suport fără precedent, "viziunea" Bundeskanzlerin-ului este acum expusă privirilor tuturor în Europa, începînd cu partenerii săi, şi îi atinge, ceea ce ne conduce la al treilea punct: acum, că ea a explicat în sfîrşit unde vrea să conducă UE, ar fi momentul să înceapă "procesul lung" pe care îl menţionează.

Dar acesta ar implica o schimbare de atitudine, întrucît reticenţa Berlinului de a susţine unele dintre măsurile întocmite de partenerii săi pentru a ieşi din criză – precum euroobligaţiunile, consolidarea rolului Băncii Centrale Europene şi a Fondului european de stabilitate financiară – sau încăpăţînarea de a cere din partea lor atît "disziplin", cît şi austeritate bugetară într-un moment cînd aceştia se scufundă în mlaştină se îndreaptă mai degrabă în direcţia opusă celei a unei uniuni tot mai strînse.

Dar dacă Dna Merkel reuşeşte să fie tot atît de convingătoare faţă de omologii săi asupra "viziunii" cît este privind direcţia de ţinut în vreme de criză, această uniune politică s-ar putea în