Părinţii tăi au emigrat în anii '90, pe când tu erai foarte mic. De ce au făcut-o?

Când aveam 7 ani, o profesoară cu multă experienţă mi-a remarcat potenţialul şi le-a spus părinţilor mei că, dacă într-adevăr îşi doresc ca eu să devin muzician, se poate, dar nu în România. Am în familie multe neamuri care au cântat fiecare la câte ceva, fără să fie neapărat muzicanţi. Chiar şi mama cânta din copilărie la acordeon. Ea a fost cea care a făcut lucrurile să se întâmple În 96, părinţii mei au emigrat la Viena si a durat 5 ani până am obţinut cetăţenia.

A contat talentul tău în obţinerea cetăţeniei?

Da. Profesorul meu de pian de-atunci şi directoarea şcolii din Viena s-au străduit foarte mult. I-au contactat pe mulţi alţi profesori de la Conservator, mă puneau mereu să le cânt, iar apoi au făcut toţi o cerere comună către ministerul austriac de Interne pentru a-mi acorda cetăţenia.

Vorbeşti limba romani?

Da. Eu cu mama nu pot vorbi altă limbă. Foarte rar, când trebuie să înţeleagă şi alţii, vorbim şi în romană.

Ai evitat vreodată să-ţi declari apartenenţa la etnia romă?

Eu nu, pentru că pentru mine totul a decurs normal în viaţă. Însă cu părinţii mei a fost altceva, pentru că ei au crescut în comunism. Mama nu s-a declarat romă în acele vremuri nu pentru că i-ar fi fost ruşine, ci pentru că i-a fost teamă să nu fie ostracizată de colege. Prin faptul că vorbesc limba romani pentru mine a fost întotdeauna foarte clar că sunt rom, niciodată nu s-a pus problema că aş fi român. Trebuie să recunosc că am avut mare noroc că am crescut în Austria, o ţară în care etnia romă este recunoscută ca minoritate de aproape 400 de ani.

Cum ai ajuns la jazz?

12 ani am făcut pian clasic, dar la vârsta de 13 ani mi-am dat seama că nu vreau să devin pianist concertist. Fusesem pregătit intens pentru aşa ceva, însă mi-am rupt mâna şi a trebuit să