Traian Basescu spune ca nu este dictator. Ma indoiesc de vorbele sale, exact cum Emil Boc nu ma convinge deloc ca datul cu lopata la zapada este un gest venit exclusiv din marinimia sa sufleteasca, nu dintr-un impuls de moment, pentru a arata el romanilor "ca poate".
Romanii, cand pronunta cuvantul "dictator", au o imagine deja formata asupra acestui termen. Folosirea termenului de "dictator" este sinonima pentru multi cu imaginea unui Gaddafi, Saddam Hussein sau Nicolae Ceausescu. Deja, multora le trec prin fata imagini cu oameni brutalizati, cu inchisori unde detinutii politici nu mai au loc sau cu congrese unde se preamareste conducatorul prea iubit. Dictatura nu inseamna insa doar sange, teroare, oameni asasinati miseleste si sugrumarea maselor. Dictatura se refera si la altceva, implicand gesturi care, la prima vedere, par pur democratice.
Traian Basescu a declarat raspicat, in 2004, ca se vrea un presedinte jucator, si nu va sta pe margine sa priveasca la teatrul absurd care se desfasoara de ceva vreme in politica romaneasca. A plecat pe un drum gresit, inca de pe atunci, al nostru presedinte.
In loc de "dictator" si-a spus "jucator", trecand la treaba. Insa, intr-un stat semiprezidential, unde atributiile presedintelui sunt legate mai mult de reprezentare externa si mediere intre cele trei puteri statale - judecatoreasca, legislativa si executiva - Basescu a aratat ca nu prea poate sa se joace. Libertatea sa de miscare era extrem de limitata, de aici rezultand si desele derapaje ale presedintelui, intr-un sistem democratic foarte fragil.
Dupa plecarea PD din Guvernul Tariceanu, presedintele si premierul s-au comportat precum soarecele si pisica. Basescu a realizat ca, fara un Executiv aservit, obedient Cotroceniului, visul sau de a conduce tara cu o mana de fier se naruie. Mai ales ca, in acea perioada, Traian Ba
