Daca omul e singura faptura care nu se plictiseste, tot el este unica fiinta cultivatoare de minciuna. O face dintr-o sumedenie de motive. Pentru a salva aparente, esecuri prefigurate, amoralitati absconse. De la ratiuni de stat pana la cele de ferchezuire a spiritului gaunos. Din narcisism, pentru infundarea inamicului (prin delatorie ticaloasa) sau pur si simplu in vederea apropierii bunurilor ravnite.
In doze mici farmaceutice, abaterea de la regula adevarului face parte din pitoresc, are un sarm aparte. Individual si de multe ori inconfundabil. Desigur, minciuna se construieste pe un fond particular, este masurabila in efect, repetabila ori nu, provoaca schimbari sau mentine o stare de fapt.
Falsul depinde in mod direct de persoana ce il emite, de context si de mediul in care e vizat a fi perceput. Permisiv ori dimpotriva. Minciuna poate fi exprimata cu naturalete, fara o programare initiala, de tipul scolarului prins cu soalda. Altfel, ticluita, cu slefuire riguroasa pe toate muchiile ei colturoase.
Hubbard spunea ca este un inlocuitor palid al adevarului. Nu-i dau deplina dreptate idealistului american. Sa nu uitam, era opinia cvasigenerala a lumii sfarsitului de secol XIX. La trei decenii dupa disparitia distinsului scriitor, compatriotul sau Roosevelt baga adevarul sub pres, la Yalta, impreuna cu buldogul Churchill si tartorul exterminator in masa, Stalin. In acceptiunea de fundament, temei sau lege pentru impartirea sferelor mondiale de influenta.
Fiindca veni vorba. Dintre toate categoriile de masluitori ai veridicului, de departe cei mai nocivi sunt politicienii. Foarte rar ajuns in varful lantului trofic social gratie calitatilor sale intrinsece, homo politicus este de obicei o aglutinare de fapte si de trasaturi demne de intreg dispretul. Astfel de bipede public desemnate pot minti senin fara a fi incercate
