M-am născut la Bacău şi, pentru că am fost botezat ortodox, când eram mic îmi închipuiam că tot ce nu e ortodox e străin. Aproape zilnic treceam, în drum spre piaţa agricolă de unde cumpăram de-ale gurii, pe lângă o catedrală catolică; în curte, era statuia Sf. Francisc din Asissi, pe care-l consideram ipocrit şi trufaş. Vedeam ieşind oameni care-şi făceau cruce invers şi-i măsuram cu teamă, gândind c-ar trebui să mă feresc din calea lor. „Sunt catolici”, mă delimitam faţă de ai mei – sau „catolnici”, cum se spunea în zona Bacăului, intens populată cu ceangăi. Sincer, n-am înţeles, până la vârsta înţelegerii şi sub presiunea ideologică a timpului, ce e cu mine, de ce eram aşa învrăjbit pe nişte oameni care-şi făceau cruce invers şi care ieşeau din biserici mai înalte decât Precista ortodoxă construită, la Bacău, de Ştefan cel Mare şi de fiul său, Alexăndrel.

Poate nici azi n-aş fi fost mai deştept dacă nu m-aş fi apucat, peste ani, să fac un inventar al catedralelor gotice din România şi să pun, comparativ, faţă în faţă, Voroneţul şi Biserica Neagră. E adevărat însă că la început, după ce m-am aplecat ca să pot trece pe sub bolţile ortodoxe, a trebuit să mă îndrept, scrutând înălţimea construcţiilor gotice.

Concluzie: cea mai mare cupolă ortodoxă, Sfânta Sofia, nu poate fi la fel de suplă şi de înaltă ca bolta Catedralei din Chartres ori a celei din Beauvais.

Să mă explic.

La Beauvais, în Franţa, arhitectura a vrut să se întâlnească cu Dumnezeu. La 1497, contele Villiers de L’Isle-Adam a decis să ridice cea mai înaltă catedrală a creştinătăţii Evului Mediu („Vom construi, spunea el, cel mai înalt turn şi, când îl vom termina, toţi vor spune despre noi că am fost nebuni!”); iar contele chiar a reuşit să ridice turnul până la 153 m, sculptând, la baza lui, salamandra şi coroana – simbolurile Regelui Francois I! Patru ani mai târziu, pentru că