La prima prezentare în faţa instanţei, Mândrilă, care este acuzat de omor din culpă, i-a spus judecătoarei că nu se simte răzbunat. Bărbatul a recunoscut toate acuzaţiile formulate de procurori, dar a lăsat de înţeles că "nu şi-a terminat misiunea".
"Am fost înşelat şi trădat. Toate femeile sunt la fel. Eu am vrut să îmi întemeiez o familie, dar iubirea vieţii mele m-a înşelat cu toată lumea. Doar eu ştiu ce va păţi familia ei", a spus bărbatul. Una dintre victime îi cere inculpatului despăgubiri de 100.000 de lei. În momentul în care a fost întrebat dacă are aceşti bani, Mândrilă i-a spus judecătoarei că are de gând să facă rost de sumă de la fosta lui iubită. "Am să-i donez organele către victime. Nu va rămâne nepedepsită. Am s-o caut după ce ies din închisoare", a mai spus inculpatul. În urma acestei declaraţii, judecătoarea de caz a cerut o evaluare psihologică a lui, dar el a spus că nu e necesară, întrucât nu este nebun.
Aurel Mândrilă riscă până la 20 de ani de închisoare. El a ucis o prostituată şi a înjunghiat trei femei după ce a fost părăsit de iubita lui. El mai fusese condamnat la opt ani de închisoare, după ce a vrut să-şi ucidă tatăl.
La prima prezentare în faţa instanţei, Mândrilă, care este acuzat de omor din culpă, i-a spus judecătoarei că nu se simte răzbunat. Bărbatul a recunoscut toate acuzaţiile formulate de procurori, dar a lăsat de înţeles că "nu şi-a terminat misiunea".
"Am fost înşelat şi trădat. Toate femeile sunt la fel. Eu am vrut să îmi întemeiez o familie, dar iubirea vieţii mele m-a înşelat cu toată lumea. Doar eu ştiu ce va păţi familia ei", a spus bărbatul. Una dintre victime îi cere inculpatului despăgubiri de 100.000 de lei. În momentul în care a fost întrebat dacă are aceşti bani, Mândrilă i-a spus judecătoarei că are de gând să facă rost de sumă de la fosta lui iubită. "Am să-i donez organele cătr