Înregistrarea noului CCM s-a produs cu oarecare emoții, deoarece Inspectoratul Teritorial de Muncă a constatat o situație alarmantă, asupra căreia presa atrage atenția de câțiva ani încoace: niciunul dintre sindicatele de la ArcelorMittal nu și-a demonstrat reprezentativitatea.
Gata, emoțiile de la ArcelorMittal Galați au luat sfârșit. Noul contract colectiv de muncă pentru 2012 a fost semnat și înregistrat la ITM, care l-a acceptat, chiar dacă cu unele rezerve.
Noul CCM include, între altele, un bonus de 2 la sută din venitul anual, acordat necondiţionat în aprilie celor peste 8.200 de siderurgişti, precum şi un bonus de 2,5 la sută şi o primă de 200 de lei de Crăciun, acordate în decembrie, în funcţie de rezultatul financiar de la sfârşit de an.
Documentul a fost negociat timp de două luni de administraţia ArcelorMittal Galaţi cu cele trei federaţii sindicale active în combinat - FSS Metarom, Solidaritatea Metal şi Solidaritatea Virgil Săhleanu (care nu a semnat contractul în final) - precum şi cu un grup de repezentanţi ai salariaţilor.
Interesant este că, potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați, administraţia ArcelorMittal Galaţi a trimis spre înregistrare două copii ale contractului. Una este semnată de toate părţile care au negociat documentul (patronat, federaţii şi reprezentanţi ai salariaţilor), iar cealaltă poartă doar semnăturile patronatului şi ale reprezentanţilor salariaţilor. Motivul: temerea că ITM ar putea considera ilegale negocierile cu sindicatele, din motiv că acestea nu și-au demonstrat reprezentativitatea.
„Din analiza documentelor depuse a reieşit că federaţiile sindicale ai căror reprezentanţi au participat la negociere nu fac dovada reprezentativităţii lor în sectorul de activitate din care face parte unitatea, respectiv industrie metalurgică. Deoarece în documentaţia depusă există contract cole