În ultimii doi ani au avut loc mai multe explozii, în Timiş. Trei dintre acestea s-au soldat cu morţi şi răniţi, iar o alta, doar cu pagube materiale. În toate aceste situaţii, cauza probabilă a deflagraţiilor, spuneau pompierii, a fost o acumulare de gaze. Reprezentanţii E-On au infirmat, însă, de fiecare dată această ipoteză. Poliţiştii timişeni au deschis anchete, însă cercetările se derulează greoi, timp în care cei răniţi şi rudele celor care au murit în explozii aşteaptă să afle cine sunt cei care se fac vinovaţi de aceste tragedii.
Din vina victimei...
În toate cazurile de explozie, rapoartele de expertizare se lasă aşteptate de luni întregi. În această situaţie se află patru deflagraţii înregistrate în Timiş, unele produse cu multe luni în urmă.
Cea mai recentă anchetă penală, aflată încă în cercetare, vizează moartea unui bărbat din Recaş, la mijlocul lunii octombrie. Acesta decedase în urma unei explozii la instalaţia de încălzire a imobilului în care locuia. Mircea D., de 48 de ani, fusese descoperit sub dărâmături de către pompierii de la descarcerare. Din primele verificări ale pompierilor, făcute la locul accidentului, cauza probabilă a deflagraţiei a fost stabilită ca fiind o acumulare de gaze.
Poliţiştii timişeni au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi distrugere şi au deschis o anchetă privind cauzele exploziei. S-au luat în calcul mai multe ipoteze, printre care o defecţiune la pompa de la centrala termică ori blocarea uneia dintre supape, care să fi dus la acumulări de gaze. Concluzia preliminară din raportul poliţiştilor porneşte însă de la ideea că victima a fost vinovată de producerea exploziei, din cauza manevrării greşite a centralei. Subinspectorul Mădălina Mezdrea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, declară că a fost întocmită o con