Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumuri paralizate de ger şi nămeţi: două tronsonane naţionale, închise. Pe Autostrada Soarelui se circulă pe anumite segmente

Publicat in Adevarul, duminică 29 ianuarie 2012 ·

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este scăzut în intensitate pe toate drumurile. Cu excepţia unor segmente ale Autostrăzii Soarelui, nu mai sunt drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza viscolului sau a stratului gros de zăpadă.

Totuşi, unele sectoare ale unor drumuri naţionale care străbat zone montane sunt închise pe perioada iernii, în fiecare an. Cele mai importante sunt DN7C-Transfăgărăşan între Piscu Negru şi Bâlea-Cascadă, DN7A între Groapa Seacă şi Obârşia Lotrului şi DN67C Curpăt – Rânca.

Pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa există următoarele restricţii:

-pe tronsonul Bucureşti – Drajna pot circula doar autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. În vederea prevenirii accidentelor şi blocajelor cauzate de neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, acestea sunt însoţite de echipaje de poliţie rutieră;

-tronsonul Drajna – Feteşti nu a fost încă redeschis. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire;

-noul tronson Basarabi – Lazu (în judeţul Constanţa) este încă închis.

Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone pot circula dinspre Bucureşti către Constanţa (şi invers) pe următoarea rută: DN3 Bucureşti – Lehliu-Gară, DN3A Lehliu-Gară – Feteşti, A2 Feteşti – Cernavodă, DN22C Cernavodă – Murfatlar, DN3 Murfatlar – Constanţa. Traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) se desfăşoară pe ruta A2 Bucureşti – Drajna, DN3A Drajna – Feteşti, A2 Feteşti – Cernavodă, DN22C Cernavodă – Murfatlar, DN3 Murfatlar – Constanţa.

Autorităţile preconizează că pe DN1, pe Valea Prahovei, vor începe să se formeze coloane de maşini după ora 12:00, însă cel mai aglomerat va fi la lăsarea serii, când turiştii vor părăsi pârtiile în număr mare şi se vor îndrepta spr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum 2 ore
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 13 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°