Lucrările la noul sediu al liceului francez Anna de Noailles vor începe luni, pe un teren de 2,4 hectare, situate lângă Academia de Poliţie din Băneasa (Aleea Privighetorilor).
Liceul va avea o capacitate de 1.200 de elevi, de la gradiniţă până în clasa a XII-a.
La inaugurarea începerii construcţiei vor participa Ambasadorul Franţei, Henri Paul, directorul Institutului Francez din România, Stanislas Pierret, dar şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu şi secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Bogdan Lucian Aurescu.
Liceul francez Anna de Noailles a avut un efectiv de 450 de elevi în 2005, 750 în 2009 şi 846 în 2011.
Peste jumătate dintre elevii liceului (53 la sută) sunt de naţionalitate franceză, 36 la sută au naţionalitate română şi 11 la sută alte naţionalităţi.
Costul construcţiei noului sediu al liceului a fost suportat de Asociaţia părinţilor de elevi APEG a Liceului Anna de Noailles şi de statul francez (22 la sută).