Expediţia alpiniştilor a început pe data de 9 ianuarie 2012 şI s-a sfârşit pe 19 ianuarie, aşa cum a fost programată iniţial. Echipa a fost formată din: Marius Duţu, Aurel Marin, Răzvan Mirea, Horea Popescu. Dan Barbu, Costin Miu şI David Neacşu, Neacşu fiind singurul alpinist care mai urcase vreodată în munţii Ruwenzori. Ca să reziste în jungla ugandeză, să traverseze gheţarul şi să ajungă cu bine la altitudinea de 5.109 metri, românii au fost însoţiţi de alte 30 de persoane, respectiv 25 de porteri (şerpaşi), trei ghizi şi doi bucătari.
Programul a fost extrem de stric. În cele şase zile cât au durat ascensiunea şI coborârea propriu zisă, alpiniştii au urcat cam şapte-opt ore pe zi, în medie 1000 de metri altitudine, au făcut pauze în refugii, respectând program obligatoriu de refacere şI odihnă. În ciuda faptului că au avut noroc şI au fost ocoliţi de accidente neprevăzute, la 4.500 de metri, inevitabilul s-a produs iar efectele diferenţelor de altitudine au început să se facă simţite.
"Am devenit foarte atent la respiraţie şi la reacţiile corpului. Am început să experimentez: cum nu respiram corect de 3-4 ori, imediat genunchii dădeau alarma. Am ajuns la refugiu, la 4500m mulţumit deplin de condiţia mea. Aveam doar o uşoară durere în ceafă şi atât. Nu ameţeală, nu greaţă, ba chiar mi-era foame ceea ce era semn că metabolismul funcţionează corect. Totuşi, prea mult entuziasm strică. Încântat de ce bine mă simt la 4500 de metri, m-am apucat să-mi pregătesc rucsacul pentru atacul de dimineaţă asupra vârfului. Excitarea pregătirilor m-a făcut să uit de ritmul corect al mişcărilor şi altitudinea m-a pedepsit rapid. Mi s-au tăiat genunchii, m-au luat ameţeala şi greaţa şi m-am aşezat repejor. Mi-a trebuit vreo oră să-mi revin. După aceea, am avut grijă cum mă mişc şi n-am mai avut probleme. Nu e simplu", povesteşte Costin Miu p
