Să mai spună cineva că I.L. Caragiale nu e cel mai mare analist politic al vremurilor de azi!
Marţi, 24 ianuarie 2012, Victor Ponta a fost oaspetele de onoare al Serbărilor Unirii, organizate şi anul acesta, la Focşani, de Marian Oprişan. Prezenţa preşedintelui PSD la sindrofie a iscat în plan politico-mediatic o controversă pătimaşă, cum sunt, de altfel, toate controversele inutile de la noi.
Nu e vorba dacă domnul Victor Ponta a băut sau nu apă din pârâiaşul Milcov, într-un gest de a răspunde îndemnului „Hai la Milcov cu grăbire/ Să-l secăm dintr-o sorbire!". Cum nu e vorba nici dacă liderul PSD ar fi trebuit sau nu însoţit de Crin Antonescu, liderul PNL, şi de Ăla Micu, zis şi liderul PC. E vorba dacă Victor Ponta a fost sau nu huiduit.
Presa Puterii susţine că da, şi se grăbeşte să vadă în asta o semnificaţie: Copreşedintele USL nu stă chiar atât de bine în sondaje cum zic unii. Presa Opoziţiei susţine că nu, şi se grăbeşte, la rându-i, să vadă în întreaga afacere o născocire a „propagandei băsesciene".
Că despre un fapt al realităţii pot exista în presă două aserţiuni net diferite, care să se bată cap în cap, nu trebuie să ne mire. I.L. Caragiale a surprins magistral în schiţa „Temă şi variaţiuni" de ce-i în stare presa de tip Trompetă! A fost sa nu huiduit Victor Ponta la Focşani? Oricât ar părea de ciudat, nu ţin deloc să aflu răspunsul. Şi din simplul motiv că, spre deosebire de alţi confraţi, alintaţi cu porecla lideri de opinie, eu nu dau nici o semnificaţie huiduielii unui politician:
1. În cele peste două decenii de aşa-zisă democraţie, am întâlnit în dese rânduri chestia cu huiduitul transformat rapid în fapt semnificativ din punct de vedere politic. Li s-a întîmplat asta tuturor preşedinţilor României şi mai tuturor premierilor. S-a dovedit ulterior că incidentul fusese aranjat de adversarii politicianului respectiv.
