Anul acesta se împlinesc 600 de ani de la naşterea unuia dintre cele mai misterioase personaje din istoria Franţei: Jeanne d’Arc. O nouă ocazie pentru istorici de a-şi confruta tezele şi teoriile în legătură cu această eroină a războiului de o sută de ani, devenită simbol al salvării Franţei, dar şi al renaşterii ei.
La Biblioteca Naţională a Franţei pot fi consultate peste 20.000 de cărţi dedicate Ioanei d’Arc. Numeroşi scriitori celebri din Europa i-au dedicat poeme, drame, romane, epopei… Printre ei se numără Shakespeare, Voltaire, Schiller, Mark Twain, Brecht, George Bernard Shaw, Anatole France, Paul Claudel… Ea a inspirat masiv şi cea de-a 7-a artă care i-a dedicat peste 25 de filme. Marea actriţă de origine suedeză Ingrid Bergman a încarnat-o pe marele ecran în două producţii, una realizată în 1948 de Victor Fleming, iar alta în 1954 de Rosselini. Ce dovadă mai bună că „fecioara de la Orléans” (cum i se mai spune) a ieşit de multă vreme din cadrul strict francez devenind un mit universal?
Să ne întoarcem în urmă cu 600 de ani când, pe 6 ianuarie 1412 se năştea, la Domrémy, un sat din estul Franţei, Jeanne d’Arc, sau Ioana d’’Arc. Să fi fost ea o simplă fiică de ţăran, analfabetă dar cu viziuni religioase puternice, aşa cum ne sugerează istoriografia tradiţională? Altfel spus, să fi fost ea o fată din popor trimisă de vocea divină să-l ajute pe Carol al VII-lea să scape de englezi şi să-l încoroneze apoi pe acesta, cu mâna ei, în catedrala de la Reims după tradiţia franceză? Cum de a reuşit însă o simplă analfabetă ieşită de la coada vacii să-l convingă pe rege să-i dea cal şi armură şi mai ales conducerea armatei franceze? Ceva rămâne suspect în această ascensiune fulgurantă a Ioanei de la statutul de copiliţă la cel de şef militar.
Ceea ce au observat şi istoricii de unde sute şi sute de teorii dintre cele mai pasionante şi uneori dintre
