Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Djokovici l-a învins pe Nadal şi a câştigat Australian Open în cea mai lungă finală de Grand Slam din istorie

Publicat in Gandul, duminică 29 ianuarie 2012 ·

Tenismanul sârb Novak Djokovici, numărul 1 mondial, a câştigat, pentru al doilea an consecutiv, Openul Australiei, primul turneu de Grand Slam al anului, după ce l-a învins, în cinci seturi, scor 5-7, 6-4, 6-2, 6-7 (5/7), 7-5, pe numărul 2 mondial, spaniolul Rafael Nadal.

Aceasta a fost cea mai lungă finală din istoria turneelor de Grand Slam, cinci ore şi 53 de minute, depăşind duelul dintre Ivan Lendl şi Mats Wilander, în 1988, la US Open, care a durat patru ore şi 54 de minute.

Djokovici, în vârstă de 24 de ani, a câştigat al treilea Grand Slam consecutiv, după Wimbledon şi US Open în 2011.

Sârbul are acum 29 de turnee câştigate, din care cinci de Grand Slam.

Rafael Nadal, în vârstă de 25 de ani, rămâne cu 46 de titluri în palmares, din care zece de Grand Slam.

Victoria lui Djokovici, sărbătorită cu urale la Belgrad Arena

Victoria lui Novak Djokovici la Openul Australiei a fost primită cu urale la Belgrad Arena, care era aproape plină înainte de finala dintre Serbia şi Danemarca, de la Campionatul European de handbal masculin, informează AFP.

"Novak Djokovici a câştigat Openul Australiei", a anunţat crainicul sălii, în timpul meciului pentru locul trei dintre Croaţia şi Spania.

Însă spectatorii nu au avut nevoie de acest anunţ pentru a şti că eroul lor s-a impus în faţa spaniolului Rafael Nadal, într-o finală antologică, la Melbourne. Ei deja cântau "Nole, Nole", în momentul în care numărul 1 mondial se pregătea să servească pentru meci.

Ziua a început cum nu se poate mai bine pentru Serbia, angajată în trei finale, cea a lui Djokovici, cea de la CE de polo cu Olanda şi la CE de handbal.

Djokovici: Păcat că nu pot exista doi învingători

Novak Djokovici şi-a felicitat adversarul din finală, exprimându-şi regretul că după un astfel de meci nu pot exista doi învingători.

"Rafa, tu eşti unul din cei mai

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum o ora
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 43 minute
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum o ora
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum 9 minute
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 2 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Japonia: Şase morţi în urma inundaţiilor care au lovit centrul ţării

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren care au lovit centrul Japoniei în ultimele două zile, a anunţat luni presa locală, citând autorităţile locale. Postul de televiziune NHK şi alte surse media au evaluat bilanţul la şase mo

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 56 minute
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum 24 minute
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 10 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°