Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Ogăraru e campion şi în afara terenului! Omul care aduce zâmbete în Valea Plopului

Publicat in Cancan, duminică 29 ianuarie 2012 ·

Grup. Părintele Tănase, alături de copiii pentru care a reprezentat o adevărată salvare Fericiți. Activitatea din Valea Plopului a făcut ca mulți micuți să se poată bucura acum de copilărie

Apreciat. George Ogăraru a impresionat de multe ori prin gesturile caritabile pe care le-a făcut din suflet Problemă. Incendiul de luna trecută a fost o adevărată încercare pentru copiiPovestea porneŞte încă din 1990, de la părintele Nicolae Tănase, de la 100 de kilometri depărtare de BucureŞti, din localităŢile Valea Plopului Şi Valea Screzii. Acesta a decis atunci să-Şi dedice viaŢa ajutorării copiilor orfani din zonă. Cu timpul, micuŢii care aveau nevoie de asistenŢă au început să caute sprijin la părintele Tănase, iar acesta i-a ajutat ca Şi cum ar fi copiii săi. A ajuns să aibă în grija sa peste 300 de copii. Legătura cu fotbalul a venit prin intermediul lui George Ogăraru. Fotbalistul lui FC Sion a fost impresionat de această poveste Şi a decis ca, alături de asociaŢia ProVita, să sprijine activitatea părintelui Tănase. "În fiecare zi în România un copil ajunge pe străzi din cauza sărăciei sau abandonului. De când cu ultimele valuri de scumpiri situaŢia s-a înrăutăŢit, iar statul nu face mare lucru în privinŢa asta", a explicat Ogăraru.

Cont deschis în ElveŢia

George Ogăraru a pornit pe mai multe fronturi pentru a strânge fonduri. A apelat la sprijinul mai multor foŞti colegi sau rivali din Liga I, prin campaniile "Fotbal pentru viaŢă", sau chiar Şi în ElveŢia, acolo unde a deschis un cont în care românii stabiliŢi în Ţara Cantoanelor pot dona bani pentru copiii de la Valea Plopului. "Am vrut să fiu parte din acest program al luptei pentru viaŢă Şi am decis că trebuie să fac ceva în ElveŢia, o Ţară sigură, ce nu cunoaŞte criza economică Şi unde oamenii sunt încă dornici să ajute. Şi românii ajută foarte mult, însă din păcate foarte mulŢi nu prea

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 6 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 8 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 8 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 7 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

VIDEO Ilie Bolojan anunță că autorizarea jocurilor de noroc va fi descentralizată. „Sunt invadate toate orașele noastre de aceste puncte de lucru”

HotNews acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că vor fi comunitățile locale cele care vor stabili dacă „au nevoie de jocuri de noroc sau nu”, precum și dacă „au nevoie în tot orașul sau într-o anumit

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 9 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°