La Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti va avea loc mâine deschiderea sezonului Teatrului Studenţesc Podul.
Astfel, de la 18.30 va avea loc premiera piesei „Fără decor, costume şi toate celelalte... dar cu actori”, în regia lui Cătălin Naum. Piesa este un colaj de fragmente din operele lui Ion Luca Caragiale şi Mihai Eminescu.
Evenimentul se doreşte a fi semnalul unui nou început de drum pentru Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti (CCSB), după ce şi-a schimbat conducerea în septembrie anul trecut. CCSB îşi propune să joace un rol mult mai important în promovarea adevăratelor valori, prin introducerea de activităţi culturale, artistice şi educative noi, care să-i atragă şi să-i stimuleze pe studenţii din Capitală.
Cu această ocazie, se va face şi inaugurarea sălii mari a Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti după procesul de renovare prin care a trecut în ultimul an.
Teatrul Studenţesc Podul a fost înfiinţat în anul 1967 la iniţiativa unor studenţi la .IATC (Magda Bordeianu, Teodor Şugar şi Grigore Popa). Timp de 45 de ani, CCSB a reprezentat „casa” teatrului condus din 1970 de regizorul Cătălin Naum.
„Teatrul Studenţesc Podul înseamnă viaţă, înseamnă pasiune, înseamnă să „înveţi” să simţi piesele în care joci, să respiri artă teatrală înainte să o poţi practica. Sufletului acestuia este fără îndoială maestrul Cătălin Naum”, a declarat directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, Roxana Niculae.