În 1929, Tudor Arghezi era director la publicaţia Bilete de papagal, care apărea zilnic şi costa 2 lei. Apărea şi duminica. Era o mică foaie de artă. Care are candoare. Şi mă bucură pe mine, cititor, după 80 de ani, fără să mă umilească, fără să se adreseze părţii mele abjecte pe care toţi o avem, căci omul alunecă între sublim şi abject şi se opreşte unde-l învaţă responsabilitatea lui.
Până şi glumele, bancurile sunt mai aproape de copilărie decât de şantan; poftim exemplu:
„Logică/ Ieşind din cârciumă, un beţiv se clatină, se clatină şi se-ntinde cât e de lung pe trotuar. Un trecător îl ajută să se ridice şi-l mustră:
– Ai fi putut să-ţi rupi vreo mână sau vreun picior şi să rămâi beteag toată viaţa. Rău faci că bei.
– Da de unde! Nu fac rău că beau! Fac rău că după ce-am băut, umblu pe stradă.”
Revista Bilete de papagal a apărut la 2 februarie 1928, „cea mai mică foaie tiparită de la Gutenberg încoace” deschisă tuturor scriitorilor consacraţi, dar şi celor începători. Aici au colaborat Mihail Sadoveanu, Topârceanu, Gala Galaction, aici au scris Geo Bogza, Emil Botta, Eugen Ionescu.
Această mică foaie de artă a impus în literatura română TABLETA – o nouă specie literară. În afara poetului uluitor care a fost, prin această revistă îşi manifestă arta de pamfletar şi polemist – „Bilete de papagal nu a fost expresia unui grup politic, financiar sau literar”.
De altfel, Arghezi scria: „E adevărat că ziarul meu mi l-am inventat şi făcut singur, fără partid, fără amici politici, fără sprijin cultural şi estetic, nici al guvernelor, nici al domnului Aristide Blank”.
Doi ani, mica apariţie a stat pe firmament, după care Arghezi a cerut voie publicului să se retragă un timp, pentru că trebuie să scrie proză. Când ai atât de mult talent şi în atâtea sectoare, poţi să-ţi faci toate damblalele.
În 1930, publicaţia reapare şi
