În urmă cu cîteva luni a fost publicat un studiu britanic, condus de Tali Sharot, în care se demonstrează faptul că 80% dintre oameni sînt nerealişti. Aceştia edulcorează realitatea, pe care o percep optimist, deşi ei nu sînt conştienţi că sînt optimişti.

Atunci cînd primesc informaţii cu conţinut pozitiv, toţi oamenii au o activitate crescută a lobilor frontali, zonă responsabilă cu respingerea erorilor. Atunci cînd primesc informaţii cu conţinut negativ, cei mai optimişti au cea mai mică activitate a lobilor frontali, în timp ce oamenii cel mai puţin optimişti au cea mai crescută activitate în aceeaşi arie corticală. Astfel, datorită unei activităţi reduse a lobilor frontali, 80% dintre oameni ajung să ignore informaţiile negative, neţinînd cont de ele atunci cînd îşi formează părerile, cînd îşi formulează opţiunile şi cînd iau decizii.

Autorii studiului folosesc termenul “optimism” în loc de “nerealism” numai din motive de (auto)cenzură în spiritul corectitudinii politice, doctrină ce joacă azi în ştiinţele despre om exact acelaşi rol cu acela pe care altădată îl avea inchiziţia. În acelaşi spirit, autorii spun că acest optimism are un efect benefic asupra sănătăţii. Adică: oamenii care privesc lucrurile nerealist au avantaje faţă de cei care le privesc just. Pînă acum, ştiam acest lucru despre fericire, care e predestinată celor săraci cu duhul. Biserica pare ceva mai puţin “optimistă” decît preoţii corectitudinii politice…

Autorii atrag atenţia şi asupra singurului aspect negativ al nerealismului: subestimarea riscurilor. În lumea de astăzi, care e una a optimiştilor săraci cu duhul (80% dintre subiecţii studiului britanic), acest aspect pare unul minor. De pildă, poţi fi atît de optimist încît să intri pe contrasens cu SUV-ul de 2 tone şi să apeşi acceleraţia la maximum. Probabilitatea de a intra intr-un camion e mult mai redusă decît aceea