Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANALIZĂ Ripostă la CRIZA EURO: Decizii cheie la reuniunea UE de la Bruxelles. De unde vin miliarde de euro pentru datorii, joburi şi creştere economică

Publicat in Adevarul, duminică 29 ianuarie 2012 ·

Liderii statelor euro şi non euro din UE se întâlnesc luni, la Bruxelles - unde va fi grevă generală - la un aşa numit Consiliu informal, prima reuniune la acest nivel din 2012, pentru a discuta despre soluţiile crizei datoriilor. Problemele cheie care rămân pe agenda liderilor UE se referă la: Grecia şi acordul tensionat cu creditorii săi privaţi pentru iertarea datoriilor, la capacitatea de împrumut a zonei euro şi funcţionarea instrumentelor prin care ţările să poată fi ajutate şi la acordul politic pe tratatul fiscal care introduce reguli drastice privind deficitul şi datoria publică.

O nouă chestiune pe care toate capitalele europene vor să o discute - creşterea economică şi crearea de locuri de muncă - porneşte de la câteva propuneri extrem de controversate.

1. Planul anti-recesiune al UE: cum să aibă UE creştere economică şi joburi.

Acesta va fi un punct cheie nou al reuniunii de luni după ce, politicienii, experţii şi, mai recent, agenţiile de rating au ajuns la o concluzie comună: doar măsurile de austeritate - care restrâng consumul şi creditarea din cauza neîncrederii populaţiei, respectiv a băncilor - nu sunt singura soluţie la criza datoriilor. Standard&Poors a avertizat recent, odată cu retrogradarea ratingurilor unor economii importante din zona euro, că "mono strategia UE bazată doar pe pilonul austerităţii este auto-distructivă". Un aşa numit plan secret franco-german susţine câteva măsuri cheie, controversate, pentru creştere economică şi relansarea pieţei muncii şi cere consolidarea taxelor în mediul de afaceri la nivel UE, promovează introducerea taxei pe tranzacţiile financiare şi insistă pe redirecţionarea a cel puţin 25% din fondurile europene necheltuite spre un program pentru investiţii şi competitivitate.

Citeşte şi: Cum vrea Franţa şi Germania să ia banii din fondurile UE şi cum a reacţionat Bruxelle

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători. Un tânăr acuză dureri de cap şi ameţeli / Vagonul a fost izolat / Precizările CFR Călători - FOTO

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti. În tren se aflau 70 de persoane. Unul dintre pasageri, cu dureri de cap şi ameţeli,

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum o ora
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: de la ger la temperaturi de primăvară

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimările pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2025. BANAT În primele două zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade. După aceasta, temperaturile diurne vor creşte uşo

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 4 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Doi parlamentari POT, excluși din partid pentru „promovarea și încurajarea violenței” / Reacția lor

HotNews acum 3 ore
Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a anunțat luni că a exclus din formațiunea politică doi parlamentari: deputata Monica Ionescu și deputatul Radu Ionescu, soț și soție. Cel din urmă a îmbrâncit o colegă de partid, iar Moni

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 4 ore
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 2 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 2 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

Liberalul Rareș Bogdan se întoarce la Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum o ora
Realitatea Plus anunță că Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte PNL, sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde s-a consacrat ca realizator de televiziune până în anul 2019, când a candidat cap de listă la europarlamentar pe listele libe

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-1°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/-0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/1°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°