Opoziția se chinuie să ajungă la guvernare. Crin Antonescu amenință cu greva parlamentară accentuată (cum o fi greva neaccentuată?), cu chemarea sindicatelor și ONG-urilor la lupta cea mare, cu discuții cu toate partidele parlamentare pentru obținerea alegerilor anticipate. Singura obsesie, singurul obiectiv urmărit cu o consecvență demnă de o cauză mai înaltă, alegeri anticipate.

Mărturisesc că nu înțeleg de ce.

Este o înclinație firească a opoziției să ajungă la guvernare, acesta e jocul democratic. Dar nu în orice condiții și în orice moment.

Mai sunt nouă luni până la alegerile la termen. Toată procedura declanșării alegerilor  poate dura, conform Constituției, cel puțin de 5-6 luni. Ideea ca dacă toate partidele cad la pace și decid anticipate, ele se pot face în câteva zile,  călcând în picioare prevederile constituționale, este ridicolă. S-ar câștiga cel mult 3-4 luni. Merită toată tevatura, toată încrâcenarea asta, pentru trei luni? Asta e principala problemă a României, în contextul în care Uniunea Europeană și zona euro  merg pe marginea prăpastiei, clătinându-se?

Mai grav, ce mare scofală e să vii la guvernare în condițiile în care trebuie să împrumuți 17 miliarde de euro, să plătești pensii și salarii, să te căciulești la FMI, BM si UE să-ți dea bani? Când soarta Greciei și Portugaliei constituie un teribil avertisment pentru politicieni populiști și darnici, darnici de unde, că nu mai există nicăieri resurse. Dar dacă finanțele mondiale decid că România nu mai e demnă de încredere, nu ne mai dau bani și ne tratează ca pe greci? Pe unde scoate cămașa USL-ul?

Pentru politicienii din opoziție plecarea PDL de la guvernare și, dacă ar fi posibil, și a lui Băsescu, a devenit o obsesie care le-a întunecat mințile, i-a transformat în masochiști.

Ce să facă la guvernare? Doar să-și întoarcă buzunarele pe dos, să spună popu