de Flavius OBEADĂ

Este, fără îndoială, un truism să vorbeşti azi despre actualitatea lui Caragiale. Potrivit unora e chiar desuet şi peste-poate de plicticos. Chiar dacă Tipătescu, Trahanache, Caţavencu, Farfuridi, jandarmul Pristanda, Brînzovenescu şi Dandanache sunt mai… unşi, mai fini, mai sofisticaţi, mai amorali, ei sunt departe de modelele actuale de rating… Joiţica şi Veta sunt mai… porno, mai fiţoase, mai accesorizate azi, ce-i drept, dar tot degeaba! Doar Mitică, “Vocea patriotului naţionale”, ce a mai rămas în picioare şi priveşte de pe margine (sau, după caz, din faţa statuii de la Naţional), în ciuda gerului năpraznic, şi e singurul care mai ţine steagul sus:

” Mitică… şi mai cum?

– E destul atâta: Mitică – de vreme ce și dumneata îl cunoști tot așa de bine ca și mine. Firește că trebuie să-l cunoaștem: îl întâlnim atât de des – în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus – în fine pretutindeni.”

Noi, rumânii, miticii adică – nu toţi desigur! – fundamental liber-schimbişti, complicaţi şi simpli tototdată, suntem atît de previzibili şi cu prea mici marje de surpriză asupra metehnelor şi dedesubturilor noastre psihanalitice… Dincolo de teatrul zilei, efemer precum o gazetă, independentă sau de partid, un“Cănuţă, om sucit” ne aşteaptă la fiecare colţ de stradă şi“Multe şi de toate a-ncercat el în viaţa lui, ca să şi-o poată cîrpi de azi pe mîne. A făcut, fiindcă şi el era român, a făcut şi politică; a părăsit totdeauna opoziţia, din cauza nemărginitei şi injustei ei violenţe, în ajunul venirii ei la putere, şi s-a alipit totdeauna de guvern, care-n definitiv nu era aşa de vinovat, cu cîteva zile înainte de trecerea acestuia în opoziţie. Şi pe urmă iar aşa şi tot aşa.”

În felul ăsta, “Aurora democratică”, operă a soţietăţii noastre profund şi deplin reformate, îş