Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR se gândeşte la anticipate

Publicat in rfi, duminică 29 ianuarie 2012 ·

Coaliţia de guvernare dă primele semne de slăbiciune după presiunea intensă la care a fost supusă în ultima perioadă în urma protestelor de stradă. Dacă până nu demult lideri PDL şi UDMR afirmau la unison că exclud alegerile anticipate, vicepreşedintele Uniunii, Laszlo Borbely, a declarat duminică pentru Mediafax faptul că partidul său va analiza serios în aceste zile varianta anticipatelor cerută de protestatari, dar şi de Opoziţie. În opinia lui Borbely, procedura ar mai "linişti vocea străzii" şi ar asigura un consens cu Opoziţia.

"Nu ne temem de alegerile anticipate, sunt convins în capacitatea de organizare a UDMR în acest sens", a subliniat ministrul Mediului şi Pădurilor.

Borbely mai spune că această acţiune este determinată de situaţia socio-politică actuală şi de decizia Curţii Constituţionale, care a calificat drept neconstituţională legea care propunea comasarea alegerilor locale şi parlamentare din acest an.

Poziţia UDMR s-a schimbat astfel cu 180 de grade în doar câteva zile. Înainte de decizia Curţii Constituţionale, liderii coaliţiei de guvernare declarau raspicat că nu pot fi de acord cu organizarea alegerilor parlamentare inainte de termenul prevazut, toamna anului 2012.

Poziţia lui Borbely a fost susţinută duminică şi de Csaba Asztalos, membru al UDMR, dar si presedinte al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii. Acesta a postat un mesaj pe internet cu titlul "UDMR, pro alegeri anticipate”.

Tot Csaba Asztalos afirma că "demisia doctorului Raed Arafat şi declanşarea de proteste sociale, care exprimă o refulare a nemulţumirilor acumulate în societate ca rezultat al stilului de guvernare unilaterală a preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc, practică percepută ca o încălcare a demnităţii umane a cetăţenilor".

Coaliţia de guvernare dă primele semne de slăbiciun

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felix Baumgartner a murit după ce s-a prăbușit cu parapanta

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Felix Baumgartner, 56 de ani, practicant de parașutism și BASE jumping, s-a stins din viață în urma unui accident de parapantă. Austriacul era de 11 ani partenerul de viață al vedetei Mihaela Rădulescu. Până să fie încărcat în elicopter pentru a fi

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 6 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 4 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 7 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 4 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

16°/23°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°