Atacantul lui Nancy a marcat de două ori la 3-1 cu Auxerre, pe terenul unde a jucat între 2006 şi 2010
De-abia refăcut după un edem osos la gleznă, Daniel Niculae a fost ca o rachetă aseară în atacul lui Nancy. Şi unde! Tocmai la Auxerre, unde jucase 130 de meciuri de Ligue 1, marcînd 19 goluri. A uitat şi a punctat de două ori. Cinci şuturi, patru pe spaţiul porţii, două goluri decisive. El a fost omul partidei.
În minutul 69, la 1-0 pentru Nancy, Nico a apărut perfect la întîlnirea cu mingea după centrarea lui Lemaitre. Nu a ratat! "Un demi-vole perfect executat şi Sorin, fostul său coechipier din poartă, a fost păcălit", a comentat agenţia Football 365 în cronica live.
Nouă minute mai tîrziu, iarăşi el. Mollo l-a deschis ideal în faţa aceluiaşi Sorin. Finalizare cu sînge rece, pe lîngă goalkeeper. Şi, dintr-o dată, Nancy avea trei goluri avans pe "Abbe-Deschamps". Meciul era cîştigat! La 3-0, gazdele n-au făcut decît să-şi salveze onoarea.
Vezi AICI golurile lui Niculae şi rezumatul partide.
1.271 de minute a jucat Daniel Niculae în acest sezon la Nancy
5 goluri a înscris Nico pentru echipa sa în Ligue 1
14 partide a început "tricolorul" ca titular la Nancy în actualul campionat (are 15 meciuri)
Un gol i-a fost anulat greşit!
Aseară, Niculae ar fi reuşit un hat-trick dacă arbitrii nu i-ar fi refuzat un gol perfect valabil. În minutul 74, a ţîşnit dintre apărătorii lui Auxerre la pasa lui Karaboue şi, singur cu Sorin, l-a păcălit pe goalkeeperul gazdelor. Asistentul a ridicat steagul de la margine: ofsaid! Însă poziţia atacantului era corectă.
Atacantul lui Nancy a marcat de două ori la 3-1 cu Auxerre, pe terenul unde a jucat între 2006 şi 2010
De-abia refăcut după un edem osos la gleznă, Daniel Niculae a fost ca o rachetă aseară în atacul lui Nancy. Şi