Săptămâna aceasta voi continua prezentarea regulilor specifice prevăzute în Noul Cod civil cu privire la contractul de închiriere a unui spaţiu cu destinaţia de locuinţă. Astfel, conform art. 1829 din Codul Civil, în clădirile cu mai multe apartamente, chiriaşii au dreptul de a întrebuinţa părţile şi instalaţiile de folosinţă comună ale clădirii potrivit cu destinaţia fiecăreia. Chiriaşii sunt obligaţi să contribuie la cheltuielile pentru iluminarea, încălzirea, curăţarea părţilor şi a instalaţiilor de folosinţă comună, precum şi la orice alte cheltuieli pe care legea le stabileşte în sarcina lor.
Evacuarea chiriaşului se face numai în baza unei hotărâri judecătoreşti într-o procedură specială simplificată prevăzută în viitorul Cod de procedură civilă. Chiriaşul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la data eliberării efective a locuinţei, precum şi la repararea prejudiciilor de orice natură cauzate locatorului până la acea dată. În lipsa unei interdicţii stipulate în acest sens, şi alte persoane pot locui împreună cu chiriaşul, caz în care vor fi ţinute solidar cu acesta, pe durata folosinţei exercitate, pentru oricare dintre obligaţiile izvorâte din contract. Încetarea, din orice cauză, a contractului de închiriere, precum şi hotărârea judecătorească de evacuare a chiriaşului sunt de drept opozabile şi se execută împotriva tuturor persoanelor care locuiesc, cu titlu sau fără titlu, împreună cu chiriaşul.
Chiriaşul poate ceda contractul de închiriere a locuinţei sau subînchiria locuinţa numai cu acordul scris al locatorului, caz în care, în lipsa unei stipulaţii contrare, cesionarul, respectiv sublocatarul, răspunde solidar cu chiriaşul pentru obligaţiile asumate faţă de locator prin contractul de închiriere. În caz de deces al chiriaşului, contractul de închiriere a locuinţei încetează în termen de 30 de zile de la data înregistrăr