Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apple, mai valoros decat Austria, dar si decat toata cafeaua din lume

Publicat in Daily Business, duminică 29 ianuarie 2012 ·

Apple a raportat saptamana trecuta venituri si un profit record pentru ultimul trimestru al anului trecut. O simpla privire asupra cifrelor nu este, insa, de ajuns pentru a intelege proportiile pe care le-a luat gigantul IT.

Profitul de 13,1 miliarde de dolari inregistrat de Apple in trimestrul al patrulea din 2011 este a patra cea mai buna performanta din istorie realizata de o companie intr-un interval similar.

Clasamentul este condus de producatorul rus de gaze Gazprom, care a inregistrat in trimestrul incheiat la 30 august 2011 un profit de 16,24 miliarde de dolari. In afara Apple, primele 20 de pozitii din top sunt ocupate exclusiv de companii din industria petrolului si a gazelor, precum Royal Dutch Shell, ExonnMobil, sau BP.

Desi este una dintre cele mai mari companii din lume, Apple continua sa urce cu o rata accelerata. Profitul de 13,1 miliarde de dolari, inregistrat in ultimul trimestru din 2011, este egal cu veniturile inregistrate in de companie in urma cu doar 5 trimestre. Totodata, Apple a inregistrat in ultimul trimestru din 2011 un profit mai mare decat intreaga valoare de piata pe care o avea in urma cu 8 ani.

Ritmul accelerat de crestere al Apple poate fi observat mai usor prin comparatie cu alti concurenti din lumea IT. Compania a depasit pentru prima oara Microsoft in ceea ce priveste veniturile in trimestru incheiat in octombrie 2010. In prezent, Apple inregistreaza venituri de peste doua ori mai mari decat rivalii de la Microsoft. Iar profitul Apple este si el aproape dublu.

In ceea ce priveste comparatia cu Google, Apple inregistreaza in prezent un profit net mai mare decat incasarile totale ale gigantului cautarilor online.

De asemenea, profitul inregistrat de Apple in acelasi ultim trimestru al anului trecut este cu 3 miliarde de dolari mai mare decat profitul total inregist

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 41 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 52 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°