Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Căciuleanu face şpagatul între continente

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 29 ianuarie 2012 ·

Prezent la Târgu Mureş, unde va pune în scenă spectacolul “Carmina Burana”, coregraful Gigi Căciuleanu s-a întâlnit cu publicul târgumureşean duminică, 29 ianuarie, la Sala Mică a Teatrului Naţional, în cadrul proiectului “Conferinţele Cetăţii”.

Revenit la Târgu Mureş cel care a pus în scenă “Jungla X” la Teatru Ariel, coregraful Gigi Căciuleanu s-a destăinuit despre viaţa şi cariera sa, cu farmecul său incontestabil. Un artist complet am spune noi, care şi-a aşternut întreaga carieră artistică, începând de la pasiunea pentru teatrul de păpuşi îmbrăţişată încă din copilărie, apoi primii paşi în arta dansului contemporan mentor fiindu-i profesoara sa, Miriam Răducanu (Papa) – promotoare a dansului modern de avangardă în România. “Am spus mereu că Târgu Mureşul este un loc mai special, atât din punct de vedere geografic, dar şi în ce priveşte sufletul meu. Mi-am dorit foarte mult să revin, şi îi mulţumesc lui Dumnezeu, şi cunoştinţelor mele de aici de la Târgu Murerş, care m-au invitat, Alina Nelega şi Gabi Cadariu, pe care îl iubesc foarte mult,” a precizat Gigi Căciuleani

A continuat apoi cu frumoase poveşti despre cariera sa artistică, cu întâlnirile memorabile cu celebra dansatoare Maia Plissetskaia, în 1992 creând o versiune coregrafică pentru “Nebuna din Chaillot”, cu Maya Plissetskaya în rolul titular. Un farmec aparte l-a reprezentat momentul alegerii libertăţii, când Gigi Căciuleanu alege să părăsească ţara, urmându-şi destinul artistic în Franţa, apoi mai departe în întreaga lume, fiind numit director al Baletului Naţional din Chile. „Mi-am ales într-un fel libertatea de a mă mişca, cel care nu se mişcă nu este dansator. Glumind într-un fel, pot spune că fac şpagatul între România şi Chile cu fundul la Paris,” precizat Gigi Căciuleanu

Pe alocuri actor, alteori dansator, dar cu un farmec inconfundabil, a reuşit să stârnească admiraţia într

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de 7,5 în Filipine: „A fost foarte puternic”. Alertă de tsunami în mai multe țări

HotNews acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 7,5 a lovit vineri dimineață zona de coastă din sudul Filipinelor fiind emise alerte de tsunami în mai multe țări, iar locuitorilor din zonele de coastă apropiate li s-a cerut să se refugieze în zone mai înalte, transm

Vineri, 10 octombrie 2025, va fi anunțat câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace

Gandul acum o ora
În cursul zilei de vineri, 10 octombrie 2025, va fi anunțat câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace. În cazul acestui tip de premiu, decizia va fi luată de un Comitet Nobel norvegian și nu unul din Suedia, așa cum s-a practicat până acum. De mențio

Cabinetul israelian ratifică armistiţiul din Gaza şi acordul privind schimbul de ostatici cu Hamas / Ostaticii deţinuţi în Gaza vor fi eliberaţi în decurs de 72 de ore

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul Israelului a aprobat planul de încetare a focului în Gaza şi de eliberare a ostaticilor, a anunţat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu într-o declaraţie, ceea ce înseamnă că aermistiţ

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Instagram s-ar putea lansa pe TV / ”Dacă comportamentul şi consumul de pe aceste platforme se mută la televizor, atunci trebuie să trecem şi noi la televizor”

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meta ia în calcul dezvoltarea unei aplicaţii de Instagram pentru televizoare, spune şeful platformei Adam Mosseri, transmite News.ro. O posibilă viitoare versiune pentru televizoare a Instagram ar pu

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum 8 ore
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

Horoscop pentru vineri, 10 octombrie 2025.Cadouri sau alte favoruri din partea apropiaților pentru nativii din Taur

Ziua Constanta acum 48 minute
Berbec Este o zi cu multe controverse, datorita informatiilor pe care le primesti de la persoanele din anturajul apropiat. Ar fi bine sa-ti selectezi atent vorbele si subiectele de discutie, deoarece unii vor profita de cea mai banala greseala si te

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 13 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum 11 ore
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 9 ore
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

Vremea

București
acum

vin.

8°/20°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

14°/17°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/19°
sâm.

8°/13°
dum.

7°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/14°
lun.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/18°
lun.

9°/16°