În urmă cu două zile, ora 17.30, lucrătorii Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia i-au depistat pe Daniel O., de 43 de ani, din comuna Străoane, judeţul Vrancea şi pe Marian G., de 41 de ani, din Tulcea, având asupra lor mai multe bunuri a căror provenienţă nu au putut-o justifica.
Din investigaţii, oamenii legii au stabilit că cei doi, au sustras prin demontare, profile din aluminiu de la ferestrele şi uşile unei terase de pe raza staţiunii, terasă ce nu funcţionează pe timpul iernii. Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 2.500 de lei. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a acestora, totodată, fiindu-le întocmit dosar penal pentru furt calificat. În urmă cu două zile, ora 17.30, lucrătorii Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia i-au depistat pe Daniel O., de 43 de ani, din comuna Străoane, judeţul Vrancea şi pe Marian G., de 41 de ani, din Tulcea, având asupra lor mai multe bunuri a căror provenienţă nu au putut-o justifica.
Din investigaţii, oamenii legii au stabilit că cei doi, au sustras prin demontare, profile din aluminiu de la ferestrele şi uşile unei terase de pe raza staţiunii, terasă ce nu funcţionează pe timpul iernii. Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 2.500 de lei. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a acestora, totodată, fiindu-le întocmit dosar penal pentru furt calificat.