Nord-coreeni pregătesc la începutul anului o mare paradă militară pentru a comemora foştii lideri, Kim Jong-il şi Kim Ir Sen, informează The Telegraph. De câteva luni, militarii se antrenează pentru defilare la baza Mirim, în apropierea capitalei Phenian, fiind folosită atât armata terestră, cât şi cea marină şi aviaţia.
Informaţia a fost furnizată de un oficial de la Seul, aflat sub protecţia anonimatului, citat de o agenţie de presă coreană. Se pare că aceasta va fi cea mai mare paradă militară de până acum, chiar dacă ţara este obişnuită cu astfel de demonstraţii.
Potrivit oficialului, evenimentul va marca fie 100 de ani de la naşterea liderului fondator al Coreei de Nord, Kim Ir-sen, fie aniversarea înfiinţării armatei sale, pe 25 aprilie. Pregătiri pentru parada care va include tancuri, vehicule blindate, rachete şi alte arme se fac încă dinaintea morţii lui Kim Jong-Il, pe 17 decembrie.
Ziua de naştere a lui Kim Jong nu a fost niciodată sărbătorită în timpul vieţii acestuia cu o paradă miltară. Fostul lider nord-corean a declarat că 2012 este anul când Nordul va deveni cea mai puternică şi mai prosperă naţiune.
Ministrul Apărării din Seul a refuzat să comenteze aceste afirmaţii.
Nord-coreeni pregătesc la începutul anului o mare paradă militară pentru a comemora foştii lideri, Kim Jong-il şi Kim Ir Sen, informează The Telegraph. De câteva luni, militarii se antrenează pentru defilare la baza Mirim, în apropierea capitalei Phenian, fiind folosită atât armata terestră, cât şi cea marină şi aviaţia.
Informaţia a fost furnizată de un oficial de la Seul, aflat sub protecţia anonimatului, citat de o agenţie de presă coreană. Se pare că aceasta va fi cea mai mare paradă militară de până acum, chiar dacă ţara este obişnuită cu astfel de demonstraţii.
Potrivit oficialului, ev