Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câteva zeci de bistriţeni se aflau într-un tren care a lovit un tir în judeţul Covasna

Publicat in Adevarul, luni 30 ianuarie 2012 ·

Trenul InteRegio care a plecat duminică seara din Bistriţa spre Bucureşti a fost implicat în judeţul Covasna într-un accident. Acesta a lovit un TIR care a rămas blocat pe linia ferată.

După ce la sfârşitul săptămânii trecute trenurile care au venit dinspre Bucureşti Nord spre Ardeal au avut întârzieri uriaşe, a venit rândul celui care pleacă din Bistriţa spre Capitală să aibă întârziere.

Trenul InteRegio 1648 a traversat localitatea Malnaş din judeţul Covasna, când a lovit un TIR blocat pe linia ferată. Potrivit poliţiştilor, maşina a alunecat pe o pantă şi aşa a ajuns pe calea ferată.

„La ora 04.41 am primit un apel de urgenţă prin 112 că a fost un accident rutier în care au fost implicate un autovehicul tip TIR şi un tren de persoane. Din primele cercetări poliţiştii au stabilit ca un conducător a trecut peste linia ferată, ansamblul a alunecat, deoarece terenul era în pantă şi s-a blocat pe linia ferată. Deşi a încercat să degajeze locul, şoferul nu a mai putut face nimic, iar când a văzut că vine trenul a coborât din maşină. Din accident nu au rezultat victime", a declarat Andreea Buszi, purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna.

Şeful staţiei CFR Bistriţa-Nărd, Flaviu Doboş, spune că nu se cunoaşte încă numărul pasagerilor din tren în momentul impactului. „Pe lângă pasagerii care cumpără bilete din gară mai sunt unii care şi-au luat bilete dus-întors din Bucureşti sau de la agenţii de bilete. Oricum, acest tren este destul de circulat, deoarece cu el se întorc în Bucureşti studenţii şi cei care lucrează în Capitală, dar care au venit acasă pentru sfârşitul de săptămână", explică Doboş.

Trenul a avut o întârziere de peste patru ore, atât cât a fost necesar pentru degajarea liniei ferate. Flaviu Doboş spune că în acest timp căldura a mers în tren, iar pasagerii au primit ceai şi apă minerală.

Trenul InteRegio 1648 a plecat din Bistri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 40 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNS anunță „proteste împotriva austerității”: „Nu acceptăm ca salariații, din public și privat, să plătească din nou prețul incompetenței și risipei”

HotNews acum 41 minute
Blocul Național Sindical a anunțat că marți „s-a reunit în format hibrid și a adoptat un plan de acțiune ferm ca reacție la angajarea răspunderii Guvernului României pe primul pachet de măsuri de austeritate și la anunțul Cabinetului Bolojan privind

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 2 ore
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°