Premierul Emil Boc s-a aflat, ieri la prânz, la Palatul Cotroceni, pentru discuţii cu preşedintele Traian Băsescu, subiectul acestora fiind legat de agenda curentă, îndeosebi de prezenţa misiunii FMI în România, au spus, pentru Mediafax, surse oficiale. Premierul Boc a avut o prezenţă publică susţinută, în ultimele zile, activităţile sale fiind legate în special de coordonarea acţiunilor comandamentelor de iarnă.
Preşedintele Băsescu a avut şi el o prezenţă publică, săptâmâna trecută, când a susţinut o declaraţie de presă referitoare la protestele civice antiguvernamentale şi antiprezidenţiale.