2012 este Anul Caragiale, iar autorităţile ploieştene au pregătit o serie impresionantă de manifestări omagiale, care au debutat în aceste zile
Oraşul lui Caragiale a intrat în sărbătoare, pentru omagierea marelui dramaturg, la 160 de ani de la naştere şi 100 de la moarte. 2012 a fost decretat „Anul Caragiale", iar autorităţile locale din Ploieşti şi instituţiile de cultură au pregătit o serie impresionantă de manifestări, care au debutat în aceste zile, la muzeul memorial din centrul oraşului şi la colegiul care-i poartă numele. Cea mai mare densitate de evenimente este programată astăzi, când se împlinesc 160 de ani de la naşterea marelui dramaturg. Teatrul Ploieşti va găzdui, printre altele, lansarea primei colecţii complete de opere a lui Caragiale, o dezbatere despre opera acestuia, o premieră de teatru şi lansarea unui plic filatelic special. Manifestările de astăzi încep la ora 10.30, în paralel, la statuia de pe Bulevardul Independenţei şi la Muzeul Caragiale din strada Kutuzov. Pentru muzeu, 2012 aduce trei motive de sărbătoare. Pe lângă cele două numere rotunde legate de naşterea şi moartea scriitorului, muzeul împlineşte 50 de ani de existenţă, ocazie cu care astăzi este programată lansarea unei plachete jubiliare 1962-2012. Programul evenimentelor de la muzeu mai include depuneri de flori şi un scurt moment artistic. De la ora 11.15, manifestările se mută la Teatrul „Toma Caragiu". În foaier este programată lansarea unui plic filatelic special, dedicat de Poşta Română aniversării celor 160 de ani. Va avea loc şi vernisarea expoziţiei de pictură „Caragiale în arta plastică contemporană", realizată de Uniunea Artiştilor Plastici şi prezentată până ieri la Galeriile de Artă, urmând ca Primăria Ploieşti să acorde, tot astăzi, premiul pentru cea mai reprezentativă lucrare expusă. Programul mai include lansarea seriei „Scrieri complete I.L.Caragiale", e