Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Bratu s-a întors la Mediaş şi a acceptat micşorarea contractului cu Gaz Metan

Publicat in Adevarul, luni 30 ianuarie 2012 ·

Directorul general al Gaz Metan, Ioan Horoba, a declarat că atacantul Florin Bratu a dorit să revină la Dinamo în această iarnă, dar nu s-a înţeles cu oficialii grupării bucureştene, astfel că s-a întors la Mediaş, unde a acceptat micşorarea salariului.

CITIŢI ŞI:

Mediaşul a mai pierdut un jucător. Copos: "Vâtcă e portarul Rapidului"

"Bratu a încercat să meargă la Dinamo, dar nu s-a înţeles cu cei de acolo. A rămas în continuare la noi şi, din iniţiativa lui, a acceptat să i se micşoreze salariul şi avea de luat o primă de instalare la care a renunţat, urmând să o ia în cazul în care va da un anumit număr de goluri", a spus Horoba.

Potrivit lui Ioan Horoba, Bratu va trebui să înscrie şapte goluri în acest retur de campionat, în caz contrar atacantul urmând să părăsească pe Gaz Metan Mediaş. "A vrut să transformăm obligaţiile noastre în ceva concret pe teren, şapte goluri în 16 meciuri de campionat. Dacă le va da, îşi va lua doar o parte din prima de instalare şi sper ca la această pregătire din Antalya va reuşi să reintre pe postul care l-a consacrat. Eu încă mai cred în posibilităţile şi valoarea lui. Dacă nu va reuşi, probabil că la vară ne vom despărţi, dar eu cred că îl vom recupera", a completat Horoba.

Florin Bratu s-a pregătit la începutul acestui an alături de jucătorii echipei FC Dinamo.

Ioan Horoba a precizat că jucătorii medieşeni şi-au primit toate restanţele financiare înainte de plecarea în Antalya, programată joi. "Jucătorii pleacă fără nicio restanţă salarială, ba mai mult au luat şi prima de obiectiv pentru locul ocupat în clasament în sezonul trecut. Suma brută s-a împărţit în două, jumătate la club şi jumătate s-a împărţit jucătorilor. Am plătit şi prima cu Kuopio. Cu banii este foarte greu şi va fi din ce în ce mai greu pentru toată lumea", a explicat Horoba.

Oficialul grupării ardelene speră ca formaţia m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum o ora
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum o ora
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum o ora
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 2 ore
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°