Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jim Rogers: În ciuda tuturor problemelor, zona euro nu se va rupe în 2012

Publicat in Adevarul, luni 30 ianuarie 2012 ·

Niciun stat nu va părăsi zona euro în acest an, chiar dacă nu există încă o soluţie pentru criza datoriilor. Aceasta este previziunea celebrului investitor Jim Rogers, CEO al Rogers Holdings, care spune că în cazul unei prăbuşiri a pieţelor europene nu ar sta pe gânduri pentru a intra la căutare.

„Nu cred că va pleca cineva din zona euro în 2012, au loc 40 de alegeri în 2012 şi vor apărea multe probleme, iar guvernele de pretutindeni vor încerca din răsputeri să se asigure că trec de alegeri. Poate în 2013 ar trebui să vă panicaţi, în 2014 cu siguranţă ar trebui să vă panicaţi, dar 2012 va fi mai bun”, a declarat cunoscutul investitor american Jim Rogers, pentru CNBC.

Grecia încearcă să obţină al doilea plan de salvare. Guvernul pare să fi reuşit să convingă sectorul privat să accepte schimbarea datoriilor actuale prin conversia lor în obligaţiuni pe termene mai lungi, chiar dacă asta nu este în mod direct în avantajul creditorilor (negocierile au stagnat săptămâna trecută, nefiind atinsă o înţelegere cu privire la partea de pierderi ce ar fi suportată de sectorul privat). Jim Rogers spune că a vândut multe acţiuni europene, iar pentru a cumpăra din nou aşteaptă reacţia autorităţilor de reglementare.

Află mai multe despre măsurile de salvare a Europei, discutate la Forumul Economic de la Davos

„Mi-ar plăcea ca ei să spună «OK e un dezastru» şi băncile şi acţionarii să spună că vor suporta pierderi mari. Totul s-ar prăbuşi şi eu aş cumpăra toţi euro şi toate acţiunile pe care aş putea, dar nu cred că o să se întâmple aşa”, a spus Jim Rogers.

Reprezentanţi ai Uniunii Europeane urmează a se întâlni azi în cadrul unui summit pentru a dezbate posibile soluţi pentru criza datoriilor. Rogers însă consideră că această întâlnire, la fel ca celelalte dintr-o serie lungă, este „doar de ochii lumii”. „Am avut summit-uri europene

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 15 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum o ora
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 33 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 35 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 47 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°