Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare. Cu executare. Știrea e una bombă pentru români. E sentința care poate însemna sfârșitul carierei politice a lui Adrian Năstase. Dar mult mai importantă este pentru mentalul colectiv al românilor și, mai ales, pentru încrederea lor în actul de justiție. Într-un asemenea context, motivarea instanței trebuie să fie una fără cusur. Și, nu în ultimul rând, trebuie să fie confirmată de completul de cinci judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în condițiile în care, mai mult ca sigur, va fi contestată.
Din acest punct de vedere, apărarea lui Adrian Năstase după comunicarea sentinței este una firavă. Ea nu se referă la fondul procesului, ci la acuzații de presiuni politice asupra judecătorilor și a intervenției lui Traian Băsescu. E o apărare pe formă (care are importanța ei ce nu poate fi ignorată), dar nu și pe conținut. Astfel, oricât ar fi de antipatizată persoana președintelui în acest moment, ea nu îl poate absolvi (în fața opiniei publice, nu din punct de vedere legal) pe Adrian Năstase de oprobiul popular. Cu atât mai mult cu cât una dintre marile indignări ale cetățeanului de rând e legată tocmai de faptul că marile dosare de corupție au fost finalizate fără condamnări, de cele mai multe ori, tocmai pe procedură, și nu pe fond. Cum ar veni, pe baza unor șmecherii avocățești.
Astfel, paradoxal sau nu, cu cât acuzațiile lui Adrian Năstase la așa-zisa implicare a președintelui în soluționarea cauzei (inadmisibilă din punct de vedere legal) vor fi mai dure și mai multe, cu atât mai mult va fi avantajat… Traian Băsescu. Iar sentința Justiței va fi percepută ca o victorie a lui Traian Băsescu în lupta cu corupția. Poporul (opinia publică) nu judecă după argumente de procedură legală, ci moral. Imaginea de mare corupt (poate chiar cea de ”cel mai mare corupt”) al României nu va pute
