Ca într-un joc cu sumă nulă, ce va câştiga Grecia prin tăierea datoriei vor pierde cei care inconştient sau de bună credinţă i-au împrumutat bani. O situație din care Europa nu poate ieși.

Versiunea extinsă a unui articol FP România apărut în Forbes România nr. 75, din 23 ianuarie. Vezi şi: “Revenirea la drahmă nu este o opţiune pentru greci” Ceea ce trăieşte Grecia şi, alături de ea, bună parte a lumii occidentale, este multiplicarea la scară colosală a acestei aritmetici de şcoală primară: dacă din “unu” – cât produci – ai tot scăzut “doi”, consumând, furând ori irosind prea mult, rezultatul este negativ, ba chiar e un minus din ce în ce mai adânc. În lumea reală, câtă vreme ai credibilitate se vor găsi bănci, persoane sau instituţii financiare care să fie dispuse să-ţi dea bani cu împrumut astfel încât temporar să poţi cheltui mai mult decât produci. Drama apare atunci când aceşti creditori nu mai au încredere că le poţi rambursa datoria şi-şi vor banii înapoi cât se poate de repede.

În mod paradoxal şi anti-intuitiv însă, în interiorul UE orice variantă de soluţionare a problemei datoriilor Greciei care va implica tăierea acestora, parţială sau totală, va cauţiona un transfer invers de prosperitate, de la creditori către debitorul insolvent – de aici ezitările politicienilor de a agrea o asemenea formulă. Pericolul principal indicat de decidenţii UE este mult clamatul hazard moral: carevasazică, dacă Grecia va căpăta o ştergere semnificativă de datorie, alte ţări din flancul sudic ar putea găsi o justificare morală în a cere acelaşi tratament, caz în care întregul eşafodaj financiar al Uniunii Monetare se poate prăbuşi.

Din nefericire însă pentru moraliştii intransigenţi, în chestiunea Greciei şi a altor câtorva ţări nechibzuite, etapa dilemelor a fost depăşită de multă vreme: avem de-a face cu o situaţie de insolvenţă, nu de ilichiditate tempor