Meteorologii au schimbat astăzi avertizarea de ger de la cod galben la cod portocaliu, ceea ce înseamnă că temperaturile vor scădea şi mai mult în zilele următoare.
„În intervalul 30 ianuarie - 3 februarie, în Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureş şi Dobrogea vremea se va menţine geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între minus 27 şi minus 17 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative”, se arată în avertizarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Medicii atrag atenţia că persoanele cu boli cronice, vârstnicii şi copiii manifestă o sensibilitate crescută în perioadele cu temperaturi scăzute. „Cardiacii, persoanele cu afecţiuni respiratorii, diabeticii ar trebui să evite expunerea afară pentru că variaţiile de temperatură scad chiar şi imunitatea unui om sănătos. Bolnavii nu trebuie să întrerupă tratamentul, să-şi măsoare tensiunea arterială, să aibă grijă ce manâncă. Trebuie evitate alimentele reci, mâncarea picantă”, a declarant dr. Loti Popescu, şeful Biroului de Promovare a Sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică.
Este de evitat şi cafeaua în această perioadă, pentru că activitatea inimii este oricum îngreunată. Copiii care au mai puţin de un an trebuie ţinuţi în casă în această perioadă, pentru că ei sunt cei mai sensibili.