Raluca Dan, Iulian Ghiocel Matache, Cătălin Vrabie şi Tudorache Dumitrache au fost propuşi până acum de două ori de consiliul local ca mandatari la CUP Salubritate, CUP, ENET şi Transport Public, una dintre decizii fiind atacată în instanţă.
Războiul dintre Prefectură şi Consiliul local Focşani pe seama numirii mandatarilor în Adunarea Generală a Acţionarilor la societăţile subordonate Primăriei Focşani continuă.
Insistenţa consiliului local de a numi exact aceleaşi peroane ca mandatari a fost taxată iarăşi de Prefectura Vrancea, după ce în prealabil prima hotărâre cu privire la alegerea mandatarilor a fost suspendată ca urmare a atacării ei în instanţă.
Prefectura spună că aleşii din consiliul local au încălcat legea contenciosului.
„În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi actul suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept", spun juriştii Prefecturii.
Reprezentanţii Instituţiei Prefectului cer să fie respectată configuraţia politică de la ultimele alegeri locale, aşa cum a stabilit legiuitorul atunci când se adoptă hotărâri de consiliu local cu privire la împuternicirea unor persoane care să le reprezinte interesele.
În consecinţă, Raluca Tatiana Dan, Iulian Ghiocel Matache, Cătălin Vrabie şi Tudorache Dumitrache vor trebui să aştepte o decizie a instanţei pentru a afla dacă vor fi sau nu mandatari în societăţile subordonate Primăriei Focşani.