La Forumul Economic Mondial de la Davos a fost prezentat un aparat miraculos care permite decriptarea genomului uman in cateva ore.
Acest aparat ar putea revolutiona stiinta medicala. Numit Ion Proton, el a fost prezentat de creatorul sau, americanul Jonathan Rothberg, potrivit Times Live, care preia AFP.
Descoperirea biotehnicianului, director general al Ion Torrent Systems, ar putea permite decodare rapida a ADN-ului unei persoane.
In prezent, unii bolnavi trebuie sa astepte pana la cateva saptamani pentru a fi diagnosticati in cazurile de cancer. Folosind acest aparat, medicii vor putea afla in decurs de numai cateva ore bolile de care sufera pacientii lor.
Ion Proton ar putea revolutiona sistemul medical din intreaga lume, iar doctorii vor putea sa stabileasca cu precizie tipul de tratament necesar, prin care sa evite amanari care ar putea pune vietile oamenilor in pericol.
Astel, s-ar putea evita moartea a mii de bolnavi, dar si producerea unor greseli care ar putea fi decisive in soarta evolutiei unor boli.
Totodata, se va putea folosi acest aparat portabil pentru a identifica noi virusuri si pentru a verifica calitatea apei, dar ar putea fi utilizat si de catre politie, in anchetele sale.
"Aceasta este prima masinarie care poate sa identifice genomul uman pentru o suma mai mica de 1.000 de dolari si este si primul aparat care poate sa citeasca genomul in doua ore", a afirmat creatorul sau, Rothberg.
Anterior, era nevoie de aproape 500.000 de dolari si de chiar si cateva saptamani pentru a efectua aceste operatiuni de obtinere a informatiilor dintr-un un genom.
"Noul instrument Proton este construit sa descopere noi gene care ar putea fi implicate in boli precum cancerul, autismul sau diabetul, dar si poate fi folosit si pentru a obtine un tratament adecv