În Piteşti, minimele vor ajunge la -17 grade Celsius, valori care vor fi înregistrate în cursul nopţii, în timp ce maximele nu vor urca peste 0 grade.
Gerul extrem poposeşte şi în judeţul Argeş, în această săptămână.
Conform unei avertizări de tip cod portocaliu, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 30 ianuarie - 3 februarie, În Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureş şi Dobrogea, vremea se va menţine geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între -27 şi -17 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative.
Recomandări din partea medicilor pentru perioada de ger
În Piteşti, minimele vor ajunge la -17 grade Celsius, valori care vor fi înregistrate în cursul nopţii, în timp ce maximele nu vor urca peste 0 grade.
În plus, în Piteşti, spre sfârşitul acestei săptămâni sunt aşteptate, din nou, ninsorile.