Liderul liberalilor, Crin Antonescu, a introdus un nou concept în viaţa politică românească: „greva parlamentară accentuată”. Aceasta, spre deosebire de greva neaccentuată – care presupune să nu vină la muncă, dar să-şi ia salariul, adică exact ce fac mulţi aleşi şi domnul Antonescu însuşi -, înseamnă că întreaga Opoziţie va absenta din Legislativ pe o perioadă nedeterminată, renunţând la indemnizaţii, diurne, maşini de serviciu, secretare şi privilegii. Ea va mai călca prin Casa Poporului doar în situaţii excepţionale, cum ar fi votarea unei moţiuni de cenzură. Şi USL, care vrea alegeri anticipate, crede că luându-şi, astfel, vacanţă, le va face posibile.

Greva parlamentară, ca formă de protest faţă de „derapajele” nedemocratice ale Puterii, este propunerea PSD, avanstă PNL, care, săptămâna trecută, după aşa-zisul dialog cu PD-L, optase pentru măsura mai dramatică a demisiei din Parlament a tuturor parlamentarilor Uniunii. Sub impresia momentului, unii liberali, precum Victor Orban, şi-au şi scris-o, dar hârtia a rămas la sertar până când toţi aleşii Opoziţiei vor fi pregătiţi psihologic de o prematură plecare. De-acum, pot s-o arunce la coş: părăsirea Parlamentului nu este o treabă uşoară, ci un drum fără întoarcere, pe care majoritatea useliştilor nu sunt dispuşi s-o apuce. Ei s-ar trezi fără logistică, mijloace de transport, birouri de circumscripţie şi personal tocmai în anul electoral, în dezavantaj faţă de pedelişti, dacă aceştia ar rămâne pe loc. În plus, nu ar mai avea unde să se manfeste instituţionalizat (strada nu le este prielnică), iar viaţa parlamentară e prea dulce pentru a-i da cu piciorul. De aceea, au optat pentru greva neremunerată, care le permite conservarea drepturilor şi privilegiilor, derivate din statutul de reprezentant al poporului.

Greva parlamentară, de una singură, nu conduce însă la declanşarea alegerilor anticipate,