Fostul premier si presedinte al PSD, Adrian Nastase, a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare si interzicerea unor drepturi in dosarul Trofeul Calitatii, in care a fost acuzat ca si-a finantat campania electorala din 2004 din fondurile colectate la un simpozion organizat de Inspectoratul de Stat in Constructii.
Simpozionul Trofeul Calitatii in Constructii a fost organizat de Irina Jianu, inspectorul general al Inspectoratului de Stat in Constructii la acea vreme, functie in care a fost numita ca urmare a relatiilor la nivel inalt pe care le avea in PSD, dupa cum sustin anchetatorii in dosarul de trimitere in judecata.
Sentinta a fost pronuntata luni, de magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dupa un proces care a durat peste 1.000 de zile si in care au fost audiati in jur de 900 de martori. Decizia nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs.
La simpozionul organizat in 2004 participarea era cu taxa, tariful perceput fiind de 125 de euro (la cursul de la acea vreme) pentru persoane fizice, respectiv 400 de euro, pentru persoanele juridice. Din taxa de participare s-au strans atunci peste 67 de miliarde de lei vechi (1,6 milioane de euro), bani care - spun anchetatorii - ar fi ajuns la patru firme controlate de doi dintre apropiatii familiei Nastase. Citeste mai departe... Fostul premier si presedinte al PSD, Adrian Nastase, a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare si interzicerea unor drepturi in dosarul Trofeul Calitatii, in care a fost acuzat ca si-a finantat campania electorala din 2004 din fondurile colectate la un simpozion organizat de Inspectoratul de Stat in Constructii.
Simpozionul Trofeul Calitatii in Constructii a fost organizat de Irina Jianu, inspectorul general al Inspectoratului de Stat in Constructii la acea vreme, functie in care a fost numita ca urmare a relatiilor la nivel