Am trăit s-o vedem și pe asta: un fost prim-ministru al României, Adrian Năstase, condamnat la închisoare cu executare. Discutăm, evident, de perioada de după 1990, că în istoria noastră zbuciumată au mai existat premieri condamnați la închisoare, dar pe vremea dictaturii comuniste. A venit însă ziua de 30 ianuarie 2012 și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție și-au luat inima în dinți și-au pronunțat o condamnare care poate fi considerată, pe drept cuvânt, istorică.
Nu voi comenta speța, pentru că nu sunt specialist, ci voi aborda implicațiile deciziei. Astfel, indiferent dacă domnul Năstase face sau nu pușcărie, pentru că mai are șansa recursului, s-a creat un precedent de natură să dea frisoane multora dintre potentații zilei de ieri, de azi sau chiar de mâine. Justiția, acuzată de o grămadă de păcate, a făcut un pas decisiv către independență. Pentru că prima condamnare penală a unui fost prim-ministru poate fi considerată o adevărată declarație de independență a celor care aplică legea față de cei care conduc sau au condus țara.
Plus că situația celui poreclit, la un moment dat, "Arogantul", pentru modul autoritar în care controla destinele țării pe vremea mandatului său în fruntea guvernului, arată că, de la mărire la decădere, ca în tragediile antice sau în cele contemporane, nu poate fi decât un pas. Care, chiar dacă durează de vreo 7 ani, a putut fi făcut. De acum, nimic nu va mai fi la fel în relația justiție-politică. Spre binele nostru, al simplilor cetățeni, care vom avea, încetul un încetul, o mai mare încredere într-o instituție care ne arată că tratează la fel și vlădica, și opinca.
