În ultimele 48 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
În intervalul menţionat, au fost constatate 4 infracţiuni astfel:
Pescuit ilegal la Sulina
În data de 28.01.2012 poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, pe timpul executării unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, au depistat doi cetăţeni care pescuiau cu plase interzise de lege.
Lucrătorii S.P.F. Sulina i-au prins în flagrant pe F.V. de 24 ani şi F.P. de 23 ani, ambii domiciliaţi în oraşul Sulina, care pescuiau în apropierea podului de peste canalul Cardon, dintr-o barcă cu motor cu două unelte tip prostovol.
În momentul controlului a fost descoperită în barcă şi o cantitate de peşte din specia caras, care a fost ridicată în vederea confiscării şi predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.
Cele două persoane au recunoscut faptul că nu posedă autorizaţie pentru a desfăşura activităţi de pescuit cu unelte tip prostovol.
Plasele de pescuit, în valoare de aproxiamtiv 300 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
Pe numele celor în cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "deţinere sau folosire la pescuit de către persoane neautorizate a uneltelor tip prostovol", faptă prevazută şi sanctionată de art. 64, lit. k din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
Furt de fier vechi pe braţul Borcea
În data de 28.01.2012 poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de