Dubla lui Cristi Tănase din amicalul României cu Turkmenistan (4-0) le-a luat ochii ruşilor de la Rubin Kazan. Aceştia intenţionează să negocieze cu Gigi Becali un eventual transfer al mijlocaşului după ce-l vor mai urmări şi în meciul Stelei cu Twente de pe 16 februarie.
Prezent în cantonamentul naţionalei din Antalya, Giovani Becali l-a recomandat pe Tănase ruşilor de la Rubin Kazan, iar reprezentanţii fostei campioane a Rusiei au fost impresionaţi de evoluţia mijlocaşului stelist din amicalul România-Turkmenistan. "Poate să mai joace în banda stângă, în centru sau în spatele vârfurilor", a fost recomandarea pe care Giovani le-a făcut-o ruşilor, iar aceştia i-au transmis că vor veni special la Bucureşti pe 16 februarie, pentru a-l urmări pe Tănase şi în meciul de Europa League cu Twente. În cazul în care jocul decarului stelist le va confirma aşteptările, ruşii de la Rubin Kazan sunt decişi să se aşeze la masa negocierilor cu Gigi Becali, patronul Stelei dorind cel puţin cinci milioane de euro în schimbul lui Tănase.
Gigi speră să cumpere şi restul de 50% de la Penescu
Trecerea lui Dodel în Rusia poate fi grăbită şi de faptul că Rubin Kazan caută un mijlocaş stânga după despărţirea de ecuadorianul Noboa, vândut recent la Dinamo Moscova în schimbul a 12 milioane de euro. Altfel, un alt amănunt care vine în sprijinul transferului este şi acela că Gigi Becali a încercat în ultima vreme să cumpere de la FC Argeş şi cealaltă jumătate din drepturile federative ale lui Tănase, însă familia Penescu a refuzat oferta de 500.000 de euro a finanţatorului Stelei. La Rubin se află şi fostul portar al Unirii Urziceni, Giedrius Arlauskis.
ÎN VIZOR Şi Galatasaray îl monitorizează
Pe lângă ruşii de la Kuban Krasnodar, un alt club care vizează transferul lui Cristi Tănase e Galatasaray Istanbul. Turcii au avut şi ei câţiva reprezentanţi