Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vâlcea – încă patru zile de cod portocaliu

Publicat in Curierul de Valcea, luni 30 ianuarie 2012 ·

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis ieri o avertizare meteo cod portocaliu, pe intervalul 30 ianuarie – 3 februarie, ce vizează aproape toate judeţele ţării, inclusiv Vâlcea, asupra fenomenului de ger persistent. Prefectul Petre Ungureanu, în calitate de preşedinte al CJSU Vâlcea, a convocat comandamentul de iarnă, care a dispus o serie de măsuri în vederea evitării pe cât mai mult posibil a deceselor datorate hipotermiei, în condiţiile în care ieri s-au înregistrat temperaturi minime chiar şi de -20 de grade C la Otetelişu, în oraşul Bălceşti, pentru zilele următoare preconizându-se o scădere şi mai mare a temperaturii, chiar până la – 27 grade în judeţ. Printre cele mai importante măsuri pentru protecţia populaţiei regăsim: instituirea serviciului de permanenţă la toate primăriile din judeţ şi la Instituţia Prefectului; intensificarea controalelor efectuate de Poliţie şi Jandarmerie cu sprijinul Poliţiei Locale în zonele cunoscute ca fiind frecventate de către persoanele fără adăpost; transportarea acestora cu ambulanţele la unităţile de primiri urgenţe; verificarea zilnică, în intervalul orar 21.00 - 01.00, de către serviciul de ambulanţă a zonelor cunoscute ca fiind frecventate de persoane fără adăpost. De asemenea, au mai fost adoptate şi unele măsuri de ordin tehnico-administrativ, cum ar fi: asigurarea continuităţii în furnizarea serviciilor de utilităţi – apă, gaze, energie electrică, agent termic, telefonie – către populaţie şi agenţii economici; asigurarea de către angajatori a măsurilor minimale prevăzute de lege pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber: ceai cald, pauze pentru termoreglarea organismului, echipament de protecţie; monitorizarea populaţiei vulnerabile (bătrâni singuri, persoane cu boli cronice, gravide, dializaţi, etc) de către medicii de familie sau asistenţii sociali. În toată această perioa

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăr de 18 ani, înjunghiat mortal la o petrecere de majorat. Cum s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de 18 ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 noiembrie, după ce a fost înjunghiat în zona toracică de un alt tânăr cu care a avut o altercație. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organizată într-o pensiune din apropi

China: Opt morţi şi 17 răniţi în urma unui atac cu cuţitul la o unitate de învăţământ din estul ţării

News.ro acum 42 minute
Opt persoane au murit şi alte 17 au fost rănite în urma unui atac cu cuţitul comis, sâmbătă, într-o unitate de învăţământ din estul Chinei, au anunţat autorităţile, potrivit AFP. „La ora 18.30, un atac cu cuţitul a avut loc la Institutul Profesional

Dominic Fritz: „Clasa de mijloc e împovărată de guvernul PSD-PNL cu taxe tor mai mari, dar pe Rareș Bogdan îl freacă grija că ar putea să rămână însărcinat”

HotNews acum 2 ore
Primarul Timișoarei a reacționat după ce prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat un atac asupra sa și i-a catalogat pe cei din USR drept „reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vo

SUA. McDonald's investeşte 100 de milioane de dolari pentru a readuce clienţii după epidemia de E. coli

Mediafax acum o ora
Investiţiile includ 65 de milioane de dolari care vor merge direct către francizele cele mai afectate, a declarat compania. Centrele americane pentru controlul şi prevenirea bolilor au declarat că ceapa tăiată mărunt de pe hamburgerii Quarter Pounde

Preşedintele României, Klaus Iohannis, întrevedere cu Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost primit sâmbătă, 16 noiembrie 2024, de către Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin. Potrivit Administrației Prezid

Comunicatul FRF, după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Nu poate exista decât un singur rezultat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
, partidă din etapa 5 a Ligii Națiunilor, a fost abandonată în prelungiri, la scorul de 0-0, după ce oaspeții au părăsit terenul și nu s-au mai întors de la cabine. Federația Kosovară a anunțat că din cauza presupuselor scandări rasiste. Federația R

Avion lovit de un glonț când se pregătea să decoleze. Ce s-a întâmplat cu pasagerii FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un glonț a lovit corpul unui avion Southwest Airlines care se pregătea de decolare de pe un aeroport din Dallas, ceea ce a dus la anularea zborului de vineri seară, a anunțat compania aeriană, potrivit AP. Nu s-au semnalat răniți, iar forțele de ord

„Trebuie să facem totul pentru a pune capăt acestui război anul viitor, prin mijloace diplomatice”, afirmă Zelenski

HotNews acum 3 ore
Ucraina trebuie să facă tot posibilul pentru a pune capăt războiului prin mijloace diplomatice, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un amplu interviu acordat postului public de radio-televiziune Suspilne și difuzat sâmbătă, relatează The

Grecia: Fostul premier Samaras a fost exclus din partidul conservator aflat la putere

News.ro acum o ora
Fostul premier grec şi parlamentar Antonis Samaras a fost exclus din partidul de guvernământ Noua Democraţie din cauza criticilor sale persistente la adresa politicilor guvernului, relatează AP. Samaras, în vârstă de 73 de ani, un naţionalist intran

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum 7 ore
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Vremea

București
acum

sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

1°/8°
dum.

4°/9°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/9°
mar.

1°/9°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/7°
dum.

0°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/14°