Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful misiunii FMI în România: Va fi o creştere economică în 2012, dar asta nu va determina creşterea nivelului de trai

Publicat in Romania Libera, luni 30 ianuarie 2012 · ·

"Vestea bună pentru 2012 este că vom avea o creştere economică în România, iar vestea rea este că această creştere nu va putea determina o creştere a nivelului de viaţă al populaţiei", a declarat, astăzi, şeful Misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks.

Fondul Monetar Internaţional nu se opune unei creşterii a salariului minim, dar pentru asta trebuie făcute calcule foarte exacte, a arătat Franks, conform Agerpres.

"S-a reîntors creşterea economică, avem patru trimestre consecutive de creştere economică, se pare că şi ultimul trimestru din 2011 va reprezenta o creştere economică de 2,5%, mai mult decât estimasem şi ne aşteptăm ca şi în 2012 să fie o creştere pozitivă. O veste proastă este însă că această creştere este insuficientă pentru a îmbunătăţii standardul de viaţă al românilor. 1,5 sau 2,5% este mai bine decât nimic, dar nu este suficient. Este nevoie de o creştere suplimentară", a subliniat Franks, conform Mediafax.

În opinia şefului FMI în România, sunt încă probleme foarte mari care împiedică creşterea, pentru revenire. Astfel, locurile de muncă sunt insuficiente faţă de nevoile românilor, fiind înregistrate foarte mari probleme în domeniul tinerilor şi a celor mai în vârstă.

Franks a susţinut că, în România, este nevoie de politici care să genereze creştere economică şi majorare de salarii, fiind necesară o îmbunătăţire a sistemului de învăţământ.

În acelaşi timp, şeful misiunii FMI a spus că se prefigurează probleme în zona euro, chiar dacă "suntem în drum spre ieşirea din recesiune". Instabilitatea pieţei financiare "se traduce în pedepse severe" pentru ţările Uniunii Europene, iar România trebuie să evite aceste politici economice instabile.

De asemenea, Franks a apreciat că România ar trebui să redirecţioneze fondurile din domeniul asistenţei sociale doar către cei săraci şi să se concentreze pe cei care au într-ade

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 39 minute
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 34 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 3 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 2 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 17 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 12 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 13 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°